Liberalul s-a arătat contrariat de solicitarea lui Fifor la adresa prefecților, în care social-democratul le-a cerut să analizeze stadiul de rezolvare a sesizărilor şi dosarelor penale. Roman consideră că singurii care se pot ocupa de această responsabilitate sunt procurorii.

„PNL solicită demisia sau demiterea de urgență a ministrului Fifor având în vedere gravitatea afirmaţiilor sale. Şi retragerea lor imediată, pentru că prefecţii politici nu au ce cauta în verificarea dosarelor penale!”, a declarat deputatul PNL, într-un comunicat de presă.

Florin Roman a trimis, cu această ocazie, săgeți la adresa liderilor PSD pe care îi numește bolnavi de „dănciloză”.

„Dănciloza e o boală printre liderii PSD. Cel mai nou caz este cel al vicepremierului Fifor, ministrul MAI solicitând prefecţilor nici mai mult, nici mai puţin să «analizeze stadiul de rezolvare al sesizărilor şi dosarelor penale»! Îi atrag atenţia domnului Fifor că singurii care pot să studieze acest lucru sunt procurorii, iar prefecţii nu au absolut nici o atribuţie legală în acest sens. Numai procurorul dă dispoziţie în dosarele penale aflate în cercetare la poliţie. Nici un şef din Poliţie de la şeful de inspectorat şi până la ultimul şef din Poliţie nu dă dispoziţii în dosarele penale aflate în cercetarea poliţiei. Nu au astfel de atribuţii conform Codului de procedură penală. Repet – numai procurorul”, susține Roman.

Mihai Fifor, în calitate de ministru de Interne, le-a cerut prefecţilor şi şefilor structurilor judeţene ale M.A.I. să analizeze vulnerabilităţile referitoare la ordinea publică.

„Am solicitat astăzi tuturor prefecţilor şi şefilor structurilor judeţene ale M.A.I. să efectueze în cel mai scurt timp o analiză privind vulnerabilităţile ce ţin de ordinea publică, nivelul infracţionalităţii, stadiul şi gradul de rezolvare a sesizărilor şi a dosarelor penale, precum şi principalele riscuri la adresa cetăţenilor în fiecare judeţ. Am cerut, de asemenea, ca analiza să cuprindă şi situaţiile referitoare la siguranţa în şcoli, la numărul de infracţiuni comise în incinta unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente, dar şi luarea urgentă de măsuri pentru a ne asigura că unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru începerea anului şcolar” a scris Mihai Fifor, miercuri seara, pe Facebook.

Te-ar putea interesa și: