Dăncilă vrea să facă revoluție înainte să fie înlocuită. „Facem azi un pas decisiv”

Dăncilă vrea să facă revoluție înainte să fie înlocuită. „Facem azi un pas decisiv”

Cu numai câteva zile înainte să părăsească Palatul Victoria, premierul demis prin moțiune de cenzură, Viorica Dăncilă, anunță schimbări în ceea ce privește calitatea serviciilor ISU.

„Facem astăzi încă un pas decisiv pentru creșterea calității misiunilor de salvare în situații de urgență. Peste 9.000 de angajați ai serviciilor de urgență vor urma cursuri de perfecționare și vor fi instruiți să intervină cât mai rapid și eficient pentru salvarea oamenilor a căror viață este amenințată.

În acest program de pregătire intră personal medical din serviciile de ambulanță și unități de primire urgență și specialiști din inspectoratele pentru situații de urgență, mai exact, cei care intervin pentru salvarea oamenilor de fiecare dată când aceștia sunt în pericol. Este încă o măsură guvernamentală care vine în continuarea demersurilor noastre de dotare cu mijloace de intervenție rapidă, cu aparatură și instrumente moderne și de îmbunătățire a legislației în cazul situațiilor critice.

După cum știți, la finalul lunii iulie a fost semnat acordul cadru privind furnizarea de elicoptere ușoare destinate misiunilor de căutare-salvare montană și intervenții medicale de urgență. A fost doar unul din pașii importanți pe care i-am făcut pentru dezvoltarea noului concept al managementului pentru situații de urgență Viziune 2020. De asemenea, am modificat legislația și am făcut progrese”, a declarat, miercuri, Viorica Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News