Dan Șucu este noul acționar al FC Rapid. Omul de afaceri va deține 50% din acțiunile clubului
- Simona Suciu
- 24 mai 2022, 16:38
Dan Șucu, patronul Mobexpert, a decis să investească în fotbal. A cumpărat 50% din acțiunile clubului Rapid București și are planuri mari pentru echipă. Printre acestea se numără și câștigarea titlului în anii următori.
Dan Șucu este noul acționar al echipei de fotbal FC Rapid București, acesta urmând a deține 50% din acțiunile clubului, celelalte 50% fiind deținute de Victor Angelescu. Miercuri, 25 mai, va avea loc evenimentul oficial de prezentare a noului acționariat. Evenimentul se va desfășura la stadionul Rapid – Giulești.
Mesajul noii conduceri
Noua conducere a clubului a transmis și un mesaj cu obiectivele pe care le are pentru echipă. „Ne dorim ca Rapid să redevină o echipă puternică, care an de an să lupte cu șanse reale la câștigarea titlului din Liga 1. Și, de ce nu, sperăm pe viitor să ne aducă satisfacțiile dorite și în competițiile europene.
Da, ne-am dori mult ca toți fanii Rapidului să fie din nou mândri de performanțele echipei. Și tot pentru fanii noștri, ne vom strădui ca aceste performanțe să fie obținute prin seriozitate și corectitudine.
Ne dorim ca Rapid să fie un exemplu în Liga 1, de club ce își respectă promisiunile cu adevărat. Jucătorii și angajații clubului să fie plătiți bine și fără întârzieri, iar contractele semnate cu partenerii să fie onorate întocmai și fără excepții.
De asemenea, ne dorim ca Rapid să se susțină independent și să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici. Mai mult, noi ne plătim taxele către stat și comunitate, și nu ne interesează să fim protejații niciunui politician.
Ne dorim atât de multe pentru Rapid, și nu va fi ușor, dar cu toții știm că atunci când îți dorești ceva cu adevărat vei găsi soluția potrivită pentru a reuși“, acționariatul FC Rapid București, Victor Angelescu & Dan Șucu.
Cine este Dan Șucu, noul acționar al FC Rapid
Dan Șucu a intrat în afaceri în anii 90. A încercat să vândă haine și fructe importate din Turcia, însă fără prea mult succes. Însă mai apoi, cu banii de pe urma vânzării unei proprietăți, a profitat de cererea necuprinzătoare a mobilei de export. În 1993 a înființat Mobexpert, a trecut la producție și a deschis primul său punct de vânzare din incinta magazinului Unirea, din centrul Capitalei.
Astăzi, Mobexpert adună la un loc 26 de centre de vânzare în toată România cât și peste hotare, cu o suprafață totală de 110 mii de metri pătrați, 8 fabrici de mobilă și un total de 2300 de angajați.