Dan Petrescu, printre cei mai buni

Dan Petrescu, printre cei mai buni

Dan Petrescu se numără printre jucătorii nominalizați la titlul de cel mai bun fundaș dreapta din ultimii 20 de ani în prima ligă engleză de fotbal, scrie presa britanică.

Fostul fotbalist român, primul străin care a strâns peste 100 de meciuri în tricoul formaţiei Chelsea, se află în competiție cu Warren Barton, Stephen Carr, Lee Dixon, Glen Johnson, Rob Jones, Gary Kelly, Gary Neville, Micah Richards, Bacary Sagna. Voturile se contabilizează pe site-ul oficial al Premier League.   Dan Petrescu, actualul antrenor al echipei ruse Kuban Krasnodar, a jucat în Anglia la formațiile Sheffield Wednesday (1994/1995), Chelsea Londra (1995/2000), Bradford City (2000/2001) și Southampton (2001/2002). Ca jucător la Chelsea, românul a cucerit Cupa Angliei, Cupa Ligii Angliei, Cupa Cupelor și Supercupa Europei.  Premier League va sărbători 20 de ani de existență. Pe 20 februarie 1992, prima divizie fotbalistică din Anglia a primit denumirea Premier League, după ce echipele din Football League First Division au decis desființarea vechii competiții, The Football League.   

Ne puteți urmări și pe Google News