Dan Nica a anunțat că aderarea României la Spațiul Schengen se află pe agenda plenului Parlamentului European
- Andra Puiu
- 29 septembrie 2022, 16:10
Delegația PSD din Parlamentul European a obținut introducerea pe agenda plenului Parlamentului European a unei dezbateri cu rezoluție privind soluționarea aderării României la Spațiul Schengen.
Euro-deputatul Dan Nica, liderul delegației social-democrate, a anunțat că a reușit să pună pe agenda Parlamentului European aderarea României la Spațiul Schengen. Demersul e inițiat de Grupul politic S&D.
„România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la Spațiul Schengen. Sunt 11 ani în care România a aplicat și a respectat toate prevederile acquis-ului Schengen, controlând și protejând granițele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii. Acest lucru este cu atât mai sfidător în actualul context geopolitic și de securitate”, a declarat Dan Nica.
Președintele Grupului Social-Democraților europeni, alături de Delegația PSD din Parlamentul European și de delegația bulgară au cerut o dezbatere și un vot pentru o rezoluție în plenul Parlamentului European. Acestea au ca scop aderarea țărilor la Spațiul Schengen. În acest context, delegațiile solicită introducerea acestui punct pe ordinea de zi a întâlnirii europarlamentare. Aceasta va avea loc între trei și șase octombrie 2022, informează Antena 3.
România încearcă aderarea la Spațiul Schengen
În urmă cu o săptămână, europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat că a obținut sprijinul de la un număr important de deputați europeni pentru a putea chema în plenul Parlamentului European reprezentanții Consiliului UE și Comisiei Europene la o dezbatere cu privire la aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen.
Politicianul a precizat că peste 50 de euro-deputați au susținut acest demers important pentru România. În acest context, este îndeplinit criteriul tehnic pentru ca procedura parlamentară specifică să fie declanșată. Consecința acestui demers este organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European. „Prin această inițiativă, Parlamentul European demonstrează încă o dată faptul că este instituția europeană care a susținut constant aderarea României la spațiul Schengen”, a adăugat Negrescu.
Rareș Bogdan a explicat la rândul lui faptul că atât în numele solidarității, cât și al dreptului pe care îl are, România cere aderarea la Schengen, care i se cuvine după 11 ani de așteptare.