Dan Dașoveanu, fost consilier economic al Ambasadei României la Berlin, ales viceprimar al Craiovei

Dan Dașoveanu, fost consilier economic al Ambasadei României la Berlin, ales viceprimar al Craiovei

Acesta ocupă locul rămas vacant în urma „demisiei” Cristinei Calangiu – ex presedinte PNL Craiova, care a anuntat luni ca demisioneaza din functia de viceprimar al municipiului, invocând „motive personale“.

Consilierul independent Dan Dașoveanu  a obținut miercuri, 21 de voturi din 25 exprimate de consilierii locali, și a avut și un contracandidat, pe Ionel Pană (independent), care a obținut trei voturi.

„Le mulţumesc colegilor consilieri pentru încrederea pe care mi-au acordat-o astăzi, îi mulţumesc doamnei primar care a fost iniţiatoarea acestei idei, surprinzătoare pentru mine, că eram angrenat în nişte proiecte pe care le vom continua. Este vorba de proiectele de atragere a investiţiilor străine care se vor derula în continuare. Toţi consilierii vor avea uşa mea deschisă, atât cei de la opoziţie cât şi cei de la partidul de guvernământ. Voi fi transparent 101%”, a spus Daşoveanu astazi, la investire.

Diplomatul craiovean a intrat pe 1 martie 2013 în Consiliul Local Municipal Craiova, din partea PD(L), după plecarea în Senat a fostului viceprimar Mărinică Dincă. In 2014, Dasoveanu a ales sa ramana consilier local independent, dupa ce liderii fostului PD(L) Dolj au decis sa-l excluda din partid intrucat si-ar fi manifestat public „atasamentul” fata de Putere.    

Ne puteți urmări și pe Google News

De o jumatate de an, Dan Dasoveanu este si consilier economic al primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.  El a fost, între altele, consilier economic al Ambasadei României la Berlin in perioada 2000-2005, in mandatele Guvernelor Nastase-Tariceanu.

Tot „atasamentul fata de Puterea de la Craiova” a fost motivul pentru care in luna mai a anului trecut, Cristina Calangiu a fost exclusa din fostul PNL. Ex-presedinta PNL Craiova a ales Partidul Liberal Reformator, sustinându-l pe liderul Calin Popescu Tariceanu la alegerile prezidentiale.  Ea a ocupat functia de viceprimar aprovimativ trei ani.

Cristina Calangiu a ramas în continuare consilier. Fara adeziune!