Daimler vrea o fabrică în România

Daimler vrea o fabrică în România

Grupul auto german Daimler analizează opţiunea de a construi o nouă unitate de producţie, în România sau în Polonia, unde va fabrica, din anul 2011, modele noi de automobile din clasa A şi B, informează publicaţia Thomson Financial, citată de Mediafax.

"Compania analizează în prezent aceste două variante", a declarat un manager al mărcii Mercedes pentru săptămânalul german Automobilwoche, citat de Thomson Financial.

El a adăugat însă că proiectul se află într-un stadiu incipient. Oficialii Daimler au refuzat să comenteze informaţiile.

Divizia producătoare de autoturisme a Daimler, redenumită Mercedes-Benz Cars, vrea să finalizeze, până la finele primului trimestru sau începutul trimestrului al doilea al acestui an, conceptul tehnic pentru noua generaţie de autoturisme clasa A şi B.

"Vrem să creştem, cu noua generaţie auto. În acest sens ne-am propus să producem semnificativ mai mult decât cele 270.000-280.000 de unităţi actuale", a afirmat Rainer Schmückle, director operaţional la Mercedes-Benz Cars, într-un interviu pentru Automobilwoche.

El a explicat că, întrucât modele din clasa A şi B sunt poziţionate pe un segment de piaţă puternic competitiv, înfiinţarea unui nou centru de producţie în Europa de Est ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind nivelul costurilor.

Planul de construcţie a unei noi fabrici, în România sau Polonia, nu implică transferarea producţiei de la unitatea din Rastatt, a mai spus Schmückle. Analiştii evaluează diferit planurile grupului german de construcţie a unei noi fabrici în Europa de Est.

"Un avantaj în cazul Poloniei este legat de problemele de logistică, întrucât transportul autoturismelor către Europa de Vest este mai uşor", a spus Carol Thomas, analist la firma JD Powers pentru Europa Centrală şi de Est.

Pe de altă parte, costurile cu forţa de muncă sunt mult mai scăzute în România decât în Polonia. Analistul Christoph Stürmer de la institutul de prognoză Global Insight susţine că situaţia actuală se poate schimba pe termen scurt, iar costurile cu forţa de muncă ar putea urca rapid, fără a putea compensa pentru costurile de logistică şi calitate.

Cunoscut anterior sub denumirea DaimlerChrysler, grupul german s-a separat, în vara anului 2007, la nivel internaţional, de compania americană Chrysler.

Astfel, în august 2007, Daimler a vândut o participaţie majoritară la Chrysler către fondul de investiţii Cerberus Capital Management. Totodată, divizia producătoare de autoturisme a Daimler a fost redenumită Mercedes-Benz Cars, la cererea acţionarilor.

(12:55)

Ne puteți urmări și pe Google News