Dacia face schimbări istorice. Uzina de la Mioveni va renunţa la motoarele pe benzină, motorină şi GPL

Dacia face schimbări istorice. Uzina de la Mioveni va renunţa la motoarele pe benzină, motorină şi GPL Dacia, mai ieftină în Germania. Discounturile sunt mai mari ca în România. Sursa foto Arhiva EVZ

Reprezentanții Grupul Renault anunță că din anul 2035, Dacia va deveni o marcă exclusiv electrică, respectând tendințele mondiale. La Mioveni se vor produce inclusiv propulsoare electrice şi acumulatori. 

Reprezentanții Grupul Renault anunță că din anul 2035, Dacia va deveni o marcă exclusiv electrică, respectând tendințele mondiale. La Mioveni se vor produce inclusiv propulsoare electrice şi acumulatori.

Astfel, din 2035, maşinile produse la Mioveni vor renunţa la motoarele  pe benzină, motorină şi, mai ales, GPL.  „Avem deja tehnologia şi urmează să fie implementată”, a declarat Denis Le Vot, vicepreşedinte executiv în cadrul Grupului Renault, CEO pentru Dacia şi Lada. Rolul uzinei de la Mioveni nu va ţine însă doar asamblarea unor piese aduse din diverse colţuri ale lumii, constructorul autohton fiind responsabil şi de producţia de motoare electrice şi baterii.

În final, totul ţine de reglementările Comisiei Europene. „Maşinile vor deveni din ce în ce mai scumpe din cauza noilor reglementări, iar următorul pas va fi trecerea la Euro 7. Când preţul creşte atât de mult, oamenii se gândesc de două ori înainte de a plăti peste 20.000 de euro pentru un automobil, mai ales când te uiţi ce cumpărai cu aceşti bani în urmă cu cinci ani”, a explicat Denis Le Votcare care a mai precizat că decalajul tehnologic dintre modelele produse de Renault şi Dacia s-a redus la numai 4 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În 2035 toate modelele Dacia vor fi electrice”

„În 2035 toate modelele Dacia vor fi electrice, este un pas pe care îl vom face şi vom electrifica şi uzina de la Mioveni. Dacia nu este front-runner acum pe electric, dar mizează momentan pe motorizările pe GPL. Nu trebuie să uităm că la Mioveni noi producem acum cele mai mari maşini şi putem spune că vom avea acele joburi în România şi peste 100 de ani”, a mai spus vicepreşedinte executiv în cadrul Grupului Renault.

Până atunci, responsabilii Dacia sunt decişi să „stoarcă” tot ce se poate din motorizările clasice bazate pe combustibili mai mult sau mai puţin fosili. Astfel, potrivit directorului de vânzări şi marketing Xavier Martinet, Dacia nu se grăbeşte să introducă nici modele hibrid sau PHEV (plug-in hybrid). „Întrebarea nu este tehnică, deoarece putem pune acea tehnologie în maşinile noastre, avem această tehnologie (hybrid-n.red.) pe Clio şi Captur şi o putem pune pe Jogger şi Sandero mâine”, a explicat Martinet, potrivit Adevărul.

Ambele maşini folosesc platforma CMF-B, care acceptă motoare hybrid şi PHEV. Reprezentantul Dacia spune, însă, că acestea nu vor ajunge pe modelele de maşini produse la Mioveni pe termen scurt şi mediu din raţiuni de costuri. „Întrebarea este una economică. Sunt clienţii pregătiţi să plătească 3.000 – 4.000 de euro în plus pentru un hibrid când pot cumpăra versiunea pe benzină sau gaz, care costă cu doar câteva sute de euro mai mult şi care se încadrează în standardele de emisii?”, a continuat el.

Dacia se mândrește cu modelul electric - Spring

În prezent, Dacia se bazează pe un singur model electric, Spring, o maşina care poate fi cumpărată cu sume sub 10.000 de euro, după aplicarea subvenţiei de la stat pentru achiziţionarea autovehiculelor „verzi”. „Până acum, preţul a fost un obstacol semnificativ în achiziţionarea unei maşini electrice, însă Dacia Spring revoluţionează piaţa autovehiculelor electrice pentru toţi consumatorii. Spring e cea mai accesibilă maşină electrică de pe piaţa europeană”, a anunţat compania. „Spring este o maşină de oraş 100% electrică, potrivită pentru cei care fac naveta, dar şi pentru cei care trebuie să rezolve diferite lucruri prin oraş, să facă cumpărăturile sau să tragă o fugă până în parc cu căţelul sau copiii”, a precizat Dacia. Spring este o maşină de oraş care are o autonomie de 230 km în ciclu WLTP mixt (305 km în ciclu WLTP urban).