Probleme pentru Grupul Renault. Ce se întâmplă cu Dacia

Probleme pentru Grupul Renault. Ce se întâmplă cu Daciasursă foto: Arhiva EvZ

Potrivit unei analize realizate de Bloomberg, după unul dintre cei mai dificili ani, industria auto globală se redresează. După restricţiile impuse în timpul pandemie, cumpărătorii revenind în showroom-uri. Grupul Renault face însă excepție de la regulă.

Cei mai mari producători auto au raportat o creştere de două cifre ale veniturilor în primul trimestru din 2021, chiar dacă se confruntă cu deficitul de semiconductori care a forţat reducerea producţiei. Majorarea vânzărilor a determinat companiile auto să-şi îmbunătăţească estimările de profit din acest an. Grupul francez Renault face însă excepție raportând o scădere a veniturilor de 1% în primul trimestru din 2021, după ce a pierdut aproape zece miliarde de dolari anul trecut.

Dificultăți ale Grupului Renault

Producătorul, cu o vechime de 123 de ani, suferă din cauza costurilor ridicate, acoperirea geografică limitată şi continuarea efectelor negative din 2018 ale arestării în Japonia a fostului şef Carlos Ghosn. Renault a ratat trecerea la SUV-uri, preferând în schimb sedanurile şi hatchback-urile, care oferă marje de profit mai reduse şi sunt afectate de concurenţa intensă de pe aglomerata piaţă europeană. Iar pandemia a scos la lumină slăbiciunea provocată de fabricile subutilizate, problemele cu forţa de muncă şi ingerinţele celui mai puternic acţionar, statul francez.

Rivalii de la BMW, Volkswagen şi General Motors, au raportat creşteri ale vânzărilor pe cele mai mari pieţe - China şi SUA - unde practic Renault nu este prezentă. În schimb, compania franceză este în mare măsură dependentă de Europa, unde consumatorii şi-au ţinut sub control cheltuielile, pe fondul ieşirii lente din restricţiile de anul trecut.

Multe din dificultăţile Renault sunt legate de alianţa cu companiile nipone Nissan Motor şi Mitsubishi Motors Corp. Ghosn a încercat să facă din grup cel mai mare producător global de vehicule, estimând că doar Renault va vinde cinci milioane de unităţi în 2022. Producţia a atins nivelul de vârf de 3,6 milioane în 2019, iar de atunci a scăzut sub trei milioane anul trecut. Astfel, Renault a abandonat toate obiectivele privind volumul într-o încercare de a-şi îmbunătăţi profitabilitatea şi de a genera numerarul atât de necesar.

Riscă să rămână în urmă pe segmentul vehiculelor electrice

Luca de Meo, directorul general născut în Italia al Renault, adus de la Volkswagen AG în urmă cu un an, supervizează un plan de reduce costurile cu trei miliarde de euro în următorii patru ani. Vor fi eliminate 14.600 locuri de muncă - 9% din forţa de muncă globală - cu scopul reducerii capacităţii de producţie cu aproximativ 20%. Mai îngrijorător este faptul că şeful Renault are ca obiectiv să ajungă la un cost al cercetării, dezvoltării şi investiţiilor de capital de sub 8% din venituri până în 2025, de la aproximativ 10% în prezent. În condiţiile în care rivalii pompează miliarde de dolari în noile tehnologii, Renault riscă să rămână în urmă pe segmentul vehiculelor electrice şi conducerii autonome, susţine Joel Levington, de la Bloomberg Intelligence. Acesta avertizează: „Renault ar putea deveni vulnerabil din cauza acestei strategii".

De Meo insistă că firma este pe drumul cel bun. Modelul compact Zoe a fost anul trecut cel mai bine vândut vehicul electric în Europa, depăşind ofertele de la VW şi Tesla, deşi vânzările în primul trimestru au fost dezamăgitoare, iar rivalii avansează.

Dacia, jucător de notorietate pe piața auto

Anul trecut, Renault a anunţat un plan destinat reorganizării grupului în jurul mărcilor sale, şi nu în funcţie de zone geografice, pe care le va regrupa în patru unităţi de business: Renault, Dacia, Alpine şi New Mobility. Potrivit Renault, acest proiect vizează crearea unei structuri organizaţionale mai simple şi mai orientate spre rezultate, dar care să întărească coeziunea, motivaţia şi sentimentul de apartenenţă al echipelor grupate pe mărci.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News