Dacă Adriana Săftoiu ar fi lucrat cu Stalin, ce ar fi putut afla omenirea despre dictator? | ANTI-OPINIE

Dintotdeauna puterea a fascinat. Misterele exercțiului puterii, culisele deciziilor ce pot schimba viețile popoarelor au atras și atrag interesul major al publicului, al istoricilor, al celor pasionați de fenomenologia puterii, în general.

 O sursă importantă despre putere o reprezintă memoriile contemporanilor, a apropiaților puterii, a martorilor direcți. Să vin la chestiunea principală, cartea Adrianei Săftoiu!

„Cronică de Cotroceni” se înscrie în categoria memoriilor, chiar dacă a micilor memorii, a celor parțiale, de suprafață, cu accente de tabloid, mai ales acolo unde detaliază înspre natura intimă a raporturilor dintre Traian Băsescu si Elena Udrea. Nu spun că este de rău!

Constantin Argetoianu, jurist, doctor în medicină, diplomat și mare om politic român, premier și ministru în perioada interbelică, a lăsat posterității, în memoriile sale, niște consemnări cu privire la apucăturile de curvar ale lui Carol al II-lea și la dotările sale speciale, în măsură sa-l facă până și pe un grăjdar să roșească. Doar un exemplu, Argetoianu oferă fără urmă de echivoc explicația influenței totale a Elenei Lupescu asupra regelui: „se pierde între cracii damei”. Nu înseamnă, însă, că însemnările Adrianei Săftoiu s-ar ridica la valoarea celor ale lui Constantin Argetoianu.

Zodiile cu noroc în această perioadă. Stare de bine, vești bune și mult optimism 

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 are un trecut picant, inclusiv în televiziune. Război cu familia Piedone

Una dintre diferențe este dată de faptul că politicianul interbelic a scris fără patimă, făra „oftică”, așa cum zice românul. În plus, memoriile sale tratează preponderent chestiuni majore, cu miză istorică. La Adriana Săftoiu se simte „oftica”, transpare o ciudă care, deși au trecut mulți ani de la despărțirea ei de Cotroceni, pare să fie prezentă printre rânduri. Este omenește, aș conchide eu și nu aș mai insista.

Dacă Adriana Saftoiu ar fi fost colaboratoarea lui Stalin, ce ne-ar fi povestit? Cum și-a lichidat Stalin tovarășii de drum, doar pentru ca erau martorii perioadei în care era doar un ins banal, nu un zeu, sau ar fi ales să ne povestească pe ritmuri de cancan, cum dictatorul își sugea măselele, în timp ce își fuma gânditor pipa? Înclin către a doua variantă.

Cu toate astea, cred că Adriana Săftoiu a făcut foarte bine c-a scris. Deși cu umor, a făcut-o la miză mică, la nivelul unui jurnalist-știrist vioi, nu al unui analist fin, dedulcit la subtilități marqueziene, atunci când vine vorba despre putere, sau al unui cronicar nărăvit la farmecul disecției microscopice a firii umane cuprinsă în mreaja otrăvită ale puterii, așa cum eu mi-aș fi dorit. Chiar și așa, ea lasă un document scris și asumat. Puțini insideri fac asta! Sper ca exemplul ei să fie urmat de cât mai mulți dintre apropiații mai-marilor zilei. Iar mai-marii să se controleze, să se supravegheze și cenzureze, să fie decenți și cu picioarele pe pământ. Să nu se mai uite la slujbașii din jurul lor și la supuși, în general, ca la niște obiecte de mobilier, luate pe inventar odată cu puterea, ci ca la niște oameni cu minte și sentimente, care văd, judecă, simt și care, iată, unii mai și scriu. Și bine fac că scriu! Istoria va cerne!

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.