Cuplul regal, "un model al vieţii de familie"

Cuplul regal, "un model al vieţii de familie"

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a caracterizat, astăzi, cuplul regal al României drept "un model al vieţii de familie", adresând felicitări regelui Mihai şi reginei Ana la împlinirea a şaizeci de ani de căsătorie. "Vă dorim din toată inima multă sănătate şi împliniri alături de toţi cei dragi în mijlocul poporului român dreptcredincios, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să Vă ocrotească şi să Vă binecuvânteze întru mulţi şi fericiţi ani", urează Patriarhia Română cuplului regal.

"Cu deosebită bucurie, alături de Augusta Voastră Familie, întâmpinăm un eveniment deosebit în viaţa Majestăţilor Voastre, împlinirea a şaizeci de ani de când Bunul Dumnezeu V-a binecuvântat căsătoria prin Sfânta Taină a Cununiei. Acest moment aniversar din viaţa Majestăţilor Voastre reprezintă un prilej de a reafirma preţuirea şi admiraţia pentru statornicia de viaţă, de simţire creştină şi românească de care aţi dat dovadă de-a lungul tuturor acestor ani", se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.

Mai mult, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române consideră că "de la înălţimea celor şase decenii de convieţuire şi împreună lucrare", regele Mihai şi regina Ana reprezintă "un simbol de curaj, răbdare, statornicie şi înţelepciune în vremuri dificile".

Regele Mihai, la prima aniversare a nunţii în România

Regele Mihai I şi Regina Ana sărbătoresc astăzi 60 de ani de căsătorie, eveniment la care vor participa 14 familii regale şi peste 1.000 de invitaţi.

Anunţat drept „nunta de diamant“, evenimentul este al doilea ca importanţă din Europa, după nunta de diamant a Reginei Elisabeta a Marii Britanii şi a Prinţului Philip. Aniversarea se va desfăşura pe parcursul a trei zile, la Bucureşti şi Sinaia. Printre participanţi se numără Regina Sofia (Spania), Regele Simeon II şi Regina Margareta (Bulgaria), Regele Constantin II şi Regina Ana-Maria (Grecia), Principele Lorenz (Belgia), Principele Alexandru II şi Principesa Ecaterina (Serbia), Arhiducele Karl al Austriei; Duarte Pio, Ducele de Braganza (Portugalia), Ducele Amedeo şi Ducesa Silvia de Savoia-Aosta (Italia), Principele Filip şi Principesa Anette de Bourbon-Parma.

Invitaţii vor lua parte astăzi la un concert de muzică clasică, la Ateneul Român, unde va cânta Orchestra naţională a Filarmonicii „George Enescu“. Logodnă nerecunoscută de Papă

Regele Mihai I al României şi Regina Ana au avut parte de o poveste tumultuoasă. S-au cunoscut la Londra, în 1947, la căsătoria Principesei Elisabeta, a Marii Britanii, verişoara Regelui Mihai cu Prinţul Philip. O săptămână mai târziu, Regele i-a cerut mâna Principesei Ana, care era de religie romano-catolică, însă Papa Pius al XII-lea nu recunoaşte căsătoria. Principesa a fost excomunicată şi niciuna dintre rudele ei apropiate nu au participat la nunta organizată în Grecia. Acest moment a coincis cu începutul exilului de 44 de ani al Regelui Mihai I, în perioada comunismului.

CITIŢI ŞI:

Regele Mihai I a revenit ca stăpân la Peleş ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 17:48

Ne puteți urmări și pe Google News