Cumulul pensiei cu salariul, permis în învățământ. Interdicția, suspendată până la sfârșitul lui 2026

Cumulul pensiei cu salariul, permis în învățământ. Interdicția, suspendată până la sfârșitul lui 2026Sursa foto: Freepik

Ministerul Educaţiei a anunțat că, printr-o ordonanţă de urgenţă, a fost suspendată, până la 31 decembrie 2026, aplicarea prevederilor legale care interziceau cumulul pensiei cu salariul în educaţie. „Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025”, a spus Daniel David, potrivit unei informări a ministerului.

Cumulul pensiei cu salariul rămâne în educație până la finalul anului viitor

Ministerul Educației a anunțat că în sistemul de educație-cercetare cumulul pensiei cu salariul (plătit din fonduri publice) nu este interzis. Instituția a anunțat că, printr-o ordonanță de urgență, a fost suspendată, până la sfârșitul anului 2026, aplicarea prevederilor legale care interziceau acest cumul în învățământ.

„Prin Ordonanța de Urgență nr. 84/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv și publicată în Monitorul Oficial, s-a suspendat aplicarea până în 31 decembrie 2026 a prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât și în educație-cercetare, satisfăcându-se nevoile specifice acestor domenii, cumulul pensie – salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis”, se arată în informarea transmisă luni.

Daniel David: „Mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului”

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că a cerut acest lucru încă din vara acestui an.

„Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicaţii majore pentru sistemul de educaţie-cercetare şi mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicaţiile fiind importante şi pentru alte sistem bugetare majore (ex.: sănătate)”, a spus acesta.

Ministrul Educației, Daniel David

Daniel David. Sursa foto: Captură video Youtube

Ministrul Educaţiei declara pe 26 noiembrie că aplicarea regulilor privind interdicţia cumulului pensie-salariu va ţine cont de specificul educaţiei, astfel încât cadrele didactice să nu fie afectate. El menționa că, în multe cazuri, profesorii pensionari contribuie la acoperirea orelor.

Decizie similară adoptată recent și pentru sistemul de sănătate

Anunțul vine în contextul în care, săptămâna trecută, autoritățile au luat o decizie similară și pentru sistemul de sănătate.

Guvernul a modificat pe data de 18 decembrie Legea sănătății, cu scopul de a elimina blocajele administrative din sistem. În urma acestei decizii, cumulul pensiei cu salariul va continua și în 2026.