Cum vor fi demiși miniștrii în Guvernul PNL-PSD-UDMR: Ce reguli se impun prin noul regulament al coaliției
- Ramona Rotaru
- 23 noiembrie 2021, 09:33
Vasile Dîncu a vorbit deschis, luni seara, despre toate aspectele din noua coaliție. Oficialul susține că alianța dintre PSD, PNL și UDMR va avea la bază un regulament de funcționare, care urmează să fie elaborat. Conform acestuia, premierul Nicolae Ciucă nu va putea lua anumite măsuri fără să se confrunte cu alianța. Oficialul a vorbit și despre rotația premierilor, susținând că nu au fost puse la punct toate detaliile momentan.
Negocierile dintre PNL, PSD și UDMR au luat sfârșit, iar în cursul zilei de luni aceștia s-au prezentat la Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui Klaus Iohannis noul plan de guvernare. Nicolae Ciucă a fost ales pentru a ocupa funcția de premier, iar PSD s-a ales cu ministerele mult dorite, Transport și Finanțe. Pentru ca această coaliție să poată funcționa în termeni normali, se va întocmi un regulament, susține Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD.
În declarațiile făcute luni seara de acesta, el a precizat faptul că Nicolae Ciucă, premierul din guvernul de coaliție PSD-PNL-UDMR, nu va putea să ia decizii de unul singur atunci când vine vorba de demiterea unui ministru. Premierul va trebui să discute în coaliție despre propunerea sa și să vină cu argumente concludente pentru a putea demite pe cineva.
„Am învățat ceva, credem noi, din protocoalele trecute, sau mai bine zis din lipsa de protocol din alianța trecută, care a dus până la urmă și la conflicte și la căderea guvernului. Noi avem un acord politic în care am stabilit regulile fundamentale pentru luarea deciziilor.
Noi dăm premierului posibilitatea să decidă, însă evident că vom stabili niște reguli de consultare, pentru ca să nu ajungem la conflict. Și noi am spus că regula fundamentală este: ducem specialiști acolo, în guvern, și, pe de altă parte, nu acceptăm să ținem doar politic oameni care greșesc și care nu-și îndeplinesc ca lumea sarcinile din guvern”, a afirmat Vasile Dîncu pentru Digi24.
Ce va cuprinde acordul politic de coaliție?
Conform informațiilor oferite de către președintele Consiliului Național al PSD, acordul politic al coaliției va cuprinde și un regulament de funcționare. Acesta va avea la bază unele reguli în ceea ce privește luarea deciziilor și este întocmit pentru a nu muta problemele politice în Guvern în fiecare moment.
„Am încercat să păzim guvernul, să-l lăsăm cu programul de guvernare și să încercăm să gestionăm în Consiliul Coaliției lucrurile care sunt politice și care sunt discutabile. Până la urmă, trebuie să-i dăm premierului și echipei de conducere forța de a lua decizii conform programului de guvernare și conform legii răspunderii ministeriale.
Sperăm că vom reuși, chiar dacă există acest bicefalism în PNL, unde premierul nu este și președintele partidului, dar avem un protocol pe care l-am semnat deja și în zilele următoare cu siguranță că vom lucra și la un fel de regulament de funcționare a coaliției în care vom încerca să punem reguli cât mai precise ca atunci când, de exemplu, premierul are intenția să schimbe pe cineva, să nu se întâmple cum s-a întâmplat în dățile trecute”, a arătat Vasile Dîncu.
Dacă premierul Nicolae Ciucă consideră că unul dintre miniștri PSD nu este demn de funcția primită și vrea demiterea acestuia, nu poate lua decizia de unul singur. Conform regulamentului de funcționare, premierul va trebui să își exprime nemulțumirea în fața unei „instanțe ale coaliției”. Decizia de a demite pe cineva va fi verificată, dar în cele din urmă premierul să rămână cel responsabil, a explicat Vasile Dîncu.
„Evident, este o chestiune de civilizație politică până la urmă acest lucru, să ceară eventual cu dovezi schimbarea lui, dar să nu-l poată schimba chiar fără nicio întrebare, fără niciun fel de consultare cu președintele partidului respectiv”, a adăugat Vasile Dîncu, subliniind că i se pare o chestiune „rezonabilă”.
Vasile Dîncu vorbește și despre rotația premierilor
Coaliția a decis ca noua guvernare să fie făcută prin rotația premierilor, însă nu se cunosc cu exactitate toate detaliile. Momentan nu este clar cum se va face trecerea, în mai 2023, de la Guvernul Ciucă la Guvernul Ciolacu. Președintele Consiliului Național al PSD a recunoscut că nu au fost puse la punct toate detaliile cu privire la această rotație, însă una dintre variante este schimbarea prin demitere.
„Este prima dată când se face rotativă, poate că nu ne-am gândit nici noi la ultimele detalii, cum se va întâmpla procedural acest lucru. Am hotărât că vom schimba premierul și vom schimba câteva ministere, conform rotativei, adică SGG-ul, Ministerul de Finanțe cu Ministerul de Justiție și mi se pare Ministerul Transporturilor. Că se va putea face procedural doar prin căderea guvernului și a merge înapoi cu un nou guvern, dar respectând această majoritate, cât va fi ea în momentul respectiv, sau cum vom face nu ne-am gândit încă, chiar nu am stabilit. Dar asta este o chestiune pe care juriștii o vor putea stabili prin regulamentul acela de funcționare a coaliției.
Cred că în ultima variantă a protocolului vor fi și unele indicații mai precise legat de modul în care se face coaliția, pentru că ne-am dat seama acum că, într-adevăr, opinia publică trebuie să cunoască și detalii, nu numai faptul că noi ne înțelegem și că pe baza unui gentlemen agreement se poate face aceasta”, a declarat Vasile Dîncu.