Cum se mănâncă preparatele de sărbători? Explicația unui nutriționist

Cum se mănâncă preparatele de sărbători? Explicația unui nutriționist

Celebrul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit cum ar trebui să mâncăm anumitr preparate de sărbători, astfel încât să nu le facă rău.

Celebrul nutriționist Mihaela Bilic a explicat ce conțin câteva dintre cele mai îndrăgite preparate din bucătăria românului, care nu au cum să lipsească de pe masa de sărbători. Aceasta a făcut, bineînțeles, și câteva recomandări despre modul în care preparatele ar trebui consumate pentru a nu ne face rău.

Celebră pe mai multe rețele de socializare, Mihaela Bilic a explicat printr-o postare pe Instagram ce ar trebuie să se găsească lângă toba și caltaboșul mâncat de sărbători, astfel încât preparatul să nu facă rău organismului.

Tobă și caltaboș pe masa oricărui român, dar alături de ce se consumă acestea?

Precizând că acestea nu conţin glucide, ci doar proteine (aprox 18%) şi grăsimi (aprox 14%), nutriţionistul recomandă ca acestea să fie consumate cu o felie de pâine şi puţină ceapă sau muştar.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Tobă, leber şi caltaboş - un trio obligatoriu în meniul de Sărbători. Ce au în comun aceste preparate? Faptul că sunt făcute din organe şi părţi mai puţin nobile ale porcului: urechi, cap de porc, guşă, ficat, slănină etc.

Ingredientele sunt tocate mărunt (leber şi caltaboş) sau în bucăţi mai mari (tobă), apoi sunt puse în membrană naturală şi fierte. Condimentele se pun după gust, însă e important să fie picante, piperate, usturoiate. Din punct de vedere nutritiv, avem de-a face cu produse ce nu conţin glucide, ci doar proteine (aprox 18%) şi grăsimi (aprox 14%), cu 200cal/100g.

Toate aceste preparate din carne de porc sunt aperitive - produse ce se consumă la începutul mesei, în cantitate mică (30-50g), pentru plăcerea gustului şi deschiderea apetitului.

Ca să obţinem un meniu echilibrat, mezelurile trebuie completate cu o felie de pâine şi puţină ceapă sau muştar - cât să taie gustul gras.

Bunica înmuia covrigi în zeama în care fierbea caltaboşul, ba chiar punea şi orez în tocătură, ca să fie mai spornică. Vremurile s-au schimbat, dar obiceiurile şi tradiţiile rămân aceleaşi”, a spus  nutriţionistul Mihaela Bilic pe Instagram.