Cum oboseala climatică redefinește lupta pentru mediu

10% din populația Uniunii consideră problemele climatice și riscurile generate de acestea o prioritate la nivelul UE (sursă foto: NationOfChange)

Mesajele transmise de organismele internaționale pentru climă devin tot mai incisive. Oamenii trebuie să intervină înainte să fie prea târziu. Urgența unor acțiuni imediate este evidentă. Totuși, retorica alarmistă reiterată de-a lungul anilor, absența rezultatelor concrete și schimbarea accentelor în contextul geopolitic actual au generat o răspândire rapidă a fenomenului de oboseală climatică.

Summitul climatic COP30, desfășurat la mijlocul lunii noiembrie în Belem, Brazilia, a generat, cum era și firesc, numeroase apeluri pentru salvarea planetei. Multe dintre ele au venit din partea națiunilor mici, care susțin că sunt nevoite să suporte consecințele acțiunilor marilor puteri industrializate. Și, în bună măsură, au dreptate.

Este o evoluție previzibilă de mai mulți ani, reconfirmată oficial recent. Cu puțin timp înainte de debutul reuniunii anuale a țărilor semnatare ale Convenției ONU privind schimbările climatice, António Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite, a recunoscut că omenirea a eșuat în tentativa de a stopa încălzirea globală sub valoarea de 1,5 grade Celsius.

Mesajul lui Guterres a fost clar – depășirea pragului stabilit prin Acordul de la Paris, din 2015, are deja consecințe devastatoare în întreaga lume, care se vor amplifica în timp.

„Never ever be forgiven”

Simon Stiell, secretarul executiv al Convenției ONU, a fost mult mai tranșant decât șeful său – niciun stat nu își poate permite să asiste pasiv la criză. „Niciuna dintre națiuni nu își poate permite acest lucru, pentru că dezastrele climatice generează o reducere a PIB-ului cu două cifre. A ezita în timp ce mega-secetele distrug recoltele naționale, provocând o creștere vertiginoasă a prețurilor alimentelor, nu are niciun sens, din punct de vedere economic și politic. A ne certa în timp ce foametea se instalează, forțând milioane de oameni să-și părăsească țara natală, nu va fi niciodată uitat, pe măsură ce conflictele se răspândesc”, a afirmat Stiell.

Concluzia secretarului executiv: nimeni nu va fi niciodată iertat („never ever be forgiven”) pentru dezastrele climatice care decimează viețile a milioane de oameni, deși omenirea are deja soluțiile pentru a le preveni.

Climato-scepticismul câștigă teren

Pericolul este real, iar argumentele susținătorilor politicilor climatice sunt bazate pe efecte vizibile, pe care puțini opozanți ai încălzirii globale se înghesuie să le conteste. Cel mai vocal reprezentant al taberei contra este, desigur, Donald Trump.

Dar nici Vladimir Putin și nici Recep Tayyip Erdoğan – președinții în funcție nominalizați de Earth.org drept „lideri globali care dăunează mediului înconjurător” – nu o fac atât de vehement precum republicanul de la Casa Albă. Preferă să adopte o strategie „climate skeptics”, decât să fie acuzați de negaționism climatic.

Un adevărat „păcat capital” în zilele noastre, în care „inamicii” sunt vânați public de către tot mai numeroasele și intransigentele organizații de mediu.

Cu toate acestea, este vizibilă o creștere constantă a numărului de state mari care încep să adopte, tacit, poziții mai rezervate vizavi de obiectivele de mediu asumate la nivel mondial.

De exemplu, noul prim-ministru japonez Sanae Takaichi a anunțat că nu va participa la summitul din Brazilia, așa cum nici predecesorul său nu a fost prezent la COP29. Este doar un exemplu dintr-o serie mai lungă, care indică o schimbare de atitudine în contradicție cu apelurile imperative pentru noi măsuri de prevenție.

Cum stăm cu entuziasmul

Fenomenul a căpătat vizibilitate sporită la summit-ul COP30, unde observatorii au remarcat o „scădere a entuziasmului” în rândul economiilor dezvoltate din nordul global.

Potrivit diplomatului brazilian André Corrêa do Lago, responsabil de organizarea conferinței, nu este vorba de o pierdere recentă a interesului față de problematica climatică. Do Lago susține că aceasta se manifestă deja de ani buni, doar că niciodată nu a avut expunerea de acum.

Nu este doar o „percepție” – scăderea interesului este confirmată, de exemplu, de evoluția emisiilor de metan. În cazul a șase țări care își asumaseră în urmă cu patru ani să le reducă cu 30% până în 2030, nivelurile sunt în prezent cu 8,5% mai mari decât cele din 2020.

Emisiile de metan sunt un indicator important, deoarece gazul are un efect de seră de 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon și este responsabil pentru aproape o treime din încălzirea globală înregistrată recent. Din acest motiv, specialiștii consideră că reducerea rapidă a emisiilor ar putea acționa ca o „frână de urgență” pentru creșterea temperaturilor. Doar că speranțele întârzie să se concretizeze.

Sentimentul de urgență se atenuează

Problema este că diminuarea entuziasmului este vizibilă nu doar la nivelul autorităților centrale, ci și al populației.

Revenind la Japonia, un sondaj Ipsos realizat la începutul anului a relevat faptul că îngrijorarea față de schimbările climatice în rândul populației a scăzut semnificativ. Doar 40% dintre respondenții la sondajul realizat au fost de acord cu afirmația „Dacă indivizi ca mine nu acționează acum pentru a combate criza de mediu, vom dezamăgi generațiile viitoare”. Cu aproape 19% mai puțin decât în urmă cu patru ani.

Și procentul japonezilor care consideră că autoritățile centrale ar trebui să ia măsuri urgente în acest sens s-a redus drastic, de la 70% în 2021, la 42% anul acesta. Iar asta nu pentru că guvernul de la Tokyo ar fi acționat eficient deja – doar 11% dintre respondenți sunt de acord cu această afirmație.

Politicile verzi dau rateuri

Nu doar în Japonia se întâmplă așa, ci în întreaga lume. Inclusiv în Uniunea Europeană, care și-a asumat rolul de promotor al idealurilor climatice prin celebrul „Green Deal”. Chiar dacă organizațiile de mediu susțin că locuitorii Bătrânului Continent încă își doresc acțiuni concrete, dar nu mai au încredere în guvernele lor, lucrurile par să nu stea deloc așa.

O demonstrează cu prisosință rezultatele alegerilor europarlamentare de anul trecut, la care „verzii” au fost marii perdanți. Analiștii susțin că unul dintre motive îl reprezintă impactul politicilor ecologiste europene, dar și naționale, care este inegal distribuit asupra populației.

Un exemplu citat frecvent în acest sens este cel al zonelor cu emisii reduse introduse în Belgia pentru a reduce nivelul de poluare și îmbunătăți calitatea aerului. Pe scurt, criticii acestei măsuri, benefice în esență, susțin că, prin aplicarea ei, numeroși belgieni sunt obligați să plătească taxe, în timp ce alții, considerabil mai puțini, își permit să își cumpere un automobil electric.

Este doar un exemplu din mediu urban. Însă un alt caz, mult mai elocvent, este cel al impactului politicilor verzi asupra sectorului de agribusiness. Argumentele fermierilor care au protestat în numeroase state membre arată cu claritate că măsurile impuse de Comisia Europeană prin „Green Deal” creează dezechilibre puternice. Fapt recunoscut, indirect, atât de autoritățile naționale, cât și de cele de la Bruxelles, care s-au arătat dispuse la negocieri și concesii prelungite.

Epidemia „climate fatigue”

„Imperfecțiunile” politicilor verzi și lipsa rezultatelor vizibile au dus la instaurarea unui sentiment generalizat de „climate fatigue”.

Potrivit specialiștilor care studiază fenomenul, oboseala climatică se manifestă printr-o stare de epuizare emoțională la nivelul omului de rând generată de obligația de a face permanent alegeri bune pentru mediu, cu impact pozitiv în viitor, dar ale căror efecte nu se văd. Sau, cel puțin, nu la nivelul promis de mesajele promovate de majoritatea organizațiilor care luptă împotriva schimbărilor climatice. Ceea ce induce un sentiment al inutilității, senzația de a fi o voce din mulțime neauzită, un pion ale cărui eforturi nu contează.

Pe de altă parte, oboseala este amplificată de repetarea acelorași mesaje imperative legate de necesitatea luptei împotriva încălzirii globale, poluării, irosirii resurselor etc. Discursurile cu accente apocaliptice, împănate cu sintagme de genul „never ever be forgiven”, nu mai au priză la populație.

Este într-un fel o reinterpretare a poveștii „Petrică și lupul” – avertismentele sunt necesare pentru că pericolul este real, doar că repetarea lor într-un registru tot mai acut și lipsa unor rezultate pozitive compromit valoarea mesajului. Așa că, încet, încet, tot mai mulți devin dezinteresați sau parțial indiferenți. Iar o parte dintre ei migrează în tabăra „climate skeptics”.

Prioritățile s-au schimbat

Oboseala climatică nu este doar o interpretare psihologică a unui „presupus efect”. Există cu adevărat – ediția din primăvara acestui an a Eurobarometrului, sondajul realizat periodic de Comisia Europeană în rândul celor 27 de state membre, o demonstrează cu date concrete.

Astfel, procentul cetățenilor europeni care consideră problemele climatice și riscurile generate de acestea o prioritate la nivelul UE a înregistrat o nouă scădere, de 5%. Ca urmare, temele climatice mai sunt importante doar pentru 10% din populație.

Pentru a ajusta imaginea probabil, un alt sondaj comandat de Bruxelles arată că, în medie, 85% dintre cetățenii statelor membre consideră încălzirea globală o problemă majoră. Apropo, la acest capitol, România a înregistrat al doilea cel mai mic scor din Uniune, de 65%. Doar estonienii, cu 60%, erau mai dezinteresați de schimbările de mediu decât noi.

Sub media UE se mai aflau însă și alte țări, precum Germania, Austria sau Olanda, este adevărat la diferențe mai mici decât România.

Dar dezinteresul este în creștere. Cea mai recentă ediție a Umweltbewusstseinsstudie arăta că importanța problematicii de mediu a scăzut în Germania de la 65%, la 54%. Îngrijorările legate de conflictul ruso-ucrainean, criza energetică, inflație, imigrație, securitate au ocupat un loc mult mai important în această țară.

Nici Generația Z nu mai crede

Și în Olanda interesul public vizavi de problemele de mediu s-a redus, ajungând la cel mai scăzut nivel înregistrat din 2019. Procentul populației care consideră că guvernul de la Amsterdam ar trebui să depună mai multe eforturi în acest sens s-a diminuat în toate grupele de vârstă, ajungând la nivel general la 42%, conform unui sondaj Ipsos I&O.

Scăderea este vizibilă chiar și în rândul Generației Z, de care organizațiile de mediu și partidele verzi își leagă multe speranțe pentru a duce mai departe lupta împotriva încălzirii globale, poluării etc.

Potrivit specialiștilor Ipsos, cauza principală este că mulți tineri se simt „blocați în sistem”, un sistem pe care nu pot să-l influențeze pentru a schimba lucrurile în bine. Amploarea provocărilor de mediu, combinată cu lipsa progresului perceput, alimentează un pesimism generalizat. Dar, în timp ce media olandezilor care nu își fac speranțe în ceea ce privește viitorul climatic este de 51%, în rândul Generației Z este de aproape 61%.

Este o dovadă în plus că oboseala climatică se extinde la nivel global cu repeziciune. Un semnal de alarmă pe care însă nu toți jucătorii implicați în lupta împotriva crizei climatice par să îl interpreteze corect. Iar după cum se arată lucrurile la COP30, acesta ar putea fi abia începutul.