Cum încurajează Serbia vaccinarea anti-Covid. A promis bani cetățenilor săi
- Andreea Vlad
- 5 mai 2021, 17:36
Serbia va acorda câte 25 de euro fiecărui cetățean care se vaccinează, ca răsplată pentru responsabilitatea dovedită, a anunțat președintele țării.
Guvernul sârb s-a angajat ca toate persoanele cu vârste de peste 25 de ani, care se vor vaccina anti-COVID-19 până pe 31 mai, să primească echivalentul a 25 de euro ca premiu pentru ''responsabilitatea'' lor, relatează agenţia EFE.
''Ne-am gândit cum să premiem persoanele care au dat dovadă de responsabilitate şi am decis să oferim un ajutor financiar suplimentar celor care s-au vaccinat'', a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, citat de Agerpres.
Președintele a anunţat şi stabilirea obiectivului ca până la sfârşitul lunii mai, cel puţin 55% dintre cei aproximativ 7 milioane de cetăţeni sârbi să primească minim o doză dintr-unul din vaccinurile anti-COVID-19 autorizate de Serbia. E vorba de Pfizer/BioNTech, AstraZeneca, Moderna, cel rusesc Sputnik V sau cel chinezesc Sinopharm.
Uimitor: 22% din populația Serbiei s-a vaccinat cu ambele doze
Până în prezent circa 22% din populaţia Serbiei a primit ambele doze de vaccin, un procent mult peste cel de 9% din țările membre în Uniunea Europeană. Preşedintele Vucic a promis, de asemenea, că nu vor fi adoptate ''măsuri discriminatorii negative împotriva celor care nu doresc să se vaccineze''. Totuși a calificat decizia acestora drept ''iresponsabilă şi egoistă''.
O altă iniţiativă de stimulare a interesului pentru vaccinare, savuroasă la propriu, a venit din partea unui restaurant din oraşul sârb Kragujevac. Locația le oferă gratis o porţie de friptură sau de gulaş celor care se vaccinează anti-COVID-19.
''Afacerea noastră, cateringul, a fost afectată în mod special (...), iar dacă vaccinarea este soluţia, atunci dorim să contribuim şi noi'', a declarat agenţiei Reuters patronul restaurantului, Stavro Raskovic. ''Avem în meniu vaccinuri atât din Est cât şi din Vest, pe gustul fiecăruia'', mai spune acesta. De menționat că sala principală a restaurantului său a fost transformată de autorităţile sanitare locale în centru de vaccinare cu serurile Pfizer/BioNTech şi Sinopharm.
Potrivit Deutsche Welle, mii de oameni stau la coadă în faţa centrelor de vaccinare din Serbia. Guvernul de la Belgrad oferă vaccinuri gratuite, inclusiv pentru cetăţeni străini.