Cum a salvat un poliţist din Satu Mare viaţa unui sinucigaş. Povestea eroului Vasile Ungur

Cum a salvat un poliţist din Satu Mare viaţa unui sinucigaş. Povestea eroului Vasile Ungur

În Satu Mare se vorbeşte deja despre poliţistul erou Vasile Ungur, care a reuşit să salveze în ultimul moment viaţa unui tânăr de 23 de ani. Tânărul a anunţat la 112 că vrea să se sinucidă. Ceva mai târziu şi-a pus laţul de gât. Ce a urmat e o întreagă poveste.

Totul s-a petrecut chiar de Valentine’s Day. Dimineaţa la ora 10 e primit un apel telefonic de la un tânăr care spune că vrea să se sinucidă. Apelul venea din localitatea Poiana Codrului, arată portalul www.presasm.ro.

Imediat după aceea e alertat postul de poliţie local. Acolo se află agentul Vasile Ungur. El se duce la casa familiei de unde se primise telefonul şi se întâlneşte cu părinţii băiatului care ameninţa că se sinucide.

Părinţii şi poliţistul au pornit imediat în căutarea tânărului. Acesta se afla într-o anexă a casei. Deja îşi pusese o sârmă în jurul gâtului şi atârna în acest fel de o grindă.

Poarta de la anexă era închisă, poliţistul a forţat-o, a intrat în incinta respectivă, l-a ridicat pe sinucigaş, i-a scos sârma şi a început manevrele de resuscitare.

Între timp, fusese chemată şi ambulanţa. Dar primul ajutor dat de poliţist a fost crucial. Tânărul fusese scos din ghearele morţii.

Jurnaliştii locali au aflat ulterior despre Vasile Ungur că a îmbrăcat haina de poliţist din 2016. Numai că înainte de asta a fost, timp de şase ani, activ în cadrul Armatei, perioadă în care a participat şi în teatrele de operaţii din Afganistan.

”Felicitări colegului nostru pentru promptitudinea şi profesionalismul de care a dat dovadă! Prima, şi cea mai importantă atribuţie a Poliţiei Române – apără viaţa!”, este mesajul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare pentru cel care poate fi considerat un erou.