Social
Cum a fost pierdută industria românească de armament. De la Uzina Mecanică Cugir la importuri din SUA
Faliment. Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
România a avut, înainte de 1989, una dintre cele mai mari industrii de armament din Europa de Est. Astăzi, cumpără tancuri, avioane și sisteme de apărare din SUA și Europa. O analiză bazată pe date oficiale din Ministerul Economiei, MApN și arhive.
O industrie strategică, odinioară printre primele din lume
În anii ’80, România era considerată una dintre marile puteri industriale din blocul comunist. Industria de apărare era o componentă strategică a economiei, având peste 220.000 de angajați și 96 de fabrici specializate, potrivit datelor centralizate ulterior de Ministerul Economiei și publicate în mai multe rapoarte parlamentare post-2000.
Țara exporta armament în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și America Latină – arme de calibru mic, muniție, artilerie și transportoare blindate. Potrivit datelor SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute), România era între primii 10 exportatori globali de armament convențional în perioada 1981–1985.
După 1989, industria de apărare a intrat într-o cădere rapidă. Piețele tradiționale au dispărut, comenzile interne s-au redus la minimum, iar investițiile tehnologice aproape au lipsit. Ministerul Economiei a recunoscut în rapoartele sale din 2015, 2018 și 2022 că producția pentru Armata Română a scăzut cu peste 80% în primii ani de tranziție.
De la exportator global la producător fără piață
După Revoluție, colapsul piețelor externe a lovit direct fabricile de armament. Țările care cumpărau înainte din România – Irak, Libia, Siria, Yemen sau state africane – au fost lovite de embargo-uri internaționale.
În același timp, statul român a tăiat comenzile pentru armata proprie, aflată într-un proces lent de restructurare.
O altă lovitură a venit după 2004, odată cu aderarea la NATO. Armata Română a început tranziția către standarde occidentale: calibru de 5,56×45 mm, echipamente digitale, comunicații criptate compatibile cu aliații. Produsele fabricate local după standarde sovietice nu mai erau compatibile.
„Fără adaptare tehnologică și fără investiții, fabricile au rămas în urmă. În NATO nu se mai pot folosi standarde ale Pactului de la Varșovia”, explica Ministerul Economiei, într-un raport din 2022 privind starea industriei naționale de apărare.
Intrarea in Cugir. Sura foto: Wikipedia
Cugir, simbolul care a rezistat
Uzina Mecanică Cugir este probabil cel mai cunoscut nume din industria de armament românească. Fabrica produce și astăzi arme de calibru mic și arme civile pentru export, în special pentru piața din SUA, sub licențe legale, potrivit Romarm – compania națională care administrează industria de apărare.
Produsele din Cugir, derivate din modelul PM md. 63/65 (versiune AKM), sunt comercializate în America sub denumiri civile precum WASR-10, iar exporturile aduc valută României.
Totuși, fabrica s-a îndepărtat de producția militară internă, transformându-se într-un producător civil competitiv pe nișe, nu într-un furnizor strategic al armatei române.
Tancurile românești, înlocuite de Leopard și Abrams
Un alt capitol pierdut este cel al tancurilor românești.
Modelele TR-77 și TR-85, dezvoltate la Uzina Mecanică Mizil, reprezentau în anii ’80 o variantă locală modernizată a tancului sovietic T-55. Proiectul TR-85M1 „Bizonul”, început după 1994, nu a fost niciodată produs în serie mare, iar după 2000, liniile industriale au fost închise treptat.
În prezent, Ministerul Apărării discută achiziția de tancuri Leopard 2A7 din Germania și M1 Abrams din SUA, în cadrul programelor de modernizare a forțelor terestre.
Achizițiile au fost confirmate public de ministrul Apărării în 2024, în cadrul unei conferințe NATO de la Bruxelles.
Practic, România a trecut de la producător intern la importator de tehnică de luptă grea.
De la TAB-uri românești la transportoare americane Piranha
Transportoarele blindate (TAB-urile) au fost altă specialitate românească. În perioada comunistă, țara producea modelele TAB-71, TAB-77 și B33 Zimbru, exportate inclusiv în Africa și Orientul Mijlociu.
După 2018, statul român a încheiat contracte cu General Dynamics European Land Systems pentru achiziția transportoarelor Piranha V, în valoare de peste 870 de milioane de euro.
O parte dintre vehicule sunt asamblate la Uzina Automecanica Moreni, însă tehnologia și licența aparțin integral companiei americane.
„Industria românească nu mai produce complet sisteme de luptă, ci doar integrează sau întreține echipamente cumpărate din străinătate”, se arată într-un raport MApN din 2023.
Sursa foto: Dreamstime.com
De la IAR-93 și IAR-99 la flota de F-16 și F-35
Industria aeronautică militară a urmat același traseu.
România a produs, la Craiova, IAR-93, un avion de atac ușor dezvoltat în colaborare cu Iugoslavia, și IAR-99 Șoim, avion de antrenament. După 1995, producția a fost oprită, iar uzinele au intrat în dificultate financiară.
În prezent, România deține o flotă de F-16 achiziționate din Norvegia și SUA, iar în 2024 Guvernul a confirmat intenția de a cumpăra avioane F-35, potrivit unei declarații oficiale a premierului Ilie Bolojan.
România nu mai dezvoltă aeronave de luptă proprii, ci achiziționează tehnologie de ultimă generație din Statele Unite, în baza parteneriatului strategic.
Singurele domenii unde România mai contează: muniția și mentenanța
Chiar și așa, țara păstrează două zone strategice în industria de apărare: producția de muniție și mentenanța.
Fabrica de la Plopeni, unitățile de la Tohan și Dragomirești produc muniție de calibru mic și mediu, iar Ministerul Economiei a anunțat în 2023 un program de conversie către muniție standard NATO.
În paralel, România a devenit un centru de întreținere pentru tehnica NATO.
„Capacitățile noastre de mentenanță sunt compatibile cu echipamentele moderne occidentale”, a declarat ministrul Economiei, Bogdan Ivan, într-un interviu pentru Agerpres, în iunie 2024.
De asemenea, România oferă sprijin logistic pentru echipamentele livrate Ucrainei, conform MApN. Țara este considerată un hub regional pentru reparații și întreținere, potrivit unei note transmise de NATO Support and Procurement Agency (NSPA).
