Culisele alegerilor din Georgia. „Intimidarea domnea peste tot”, cu „fraudă și violență”

Culisele alegerilor din Georgia. „Intimidarea domnea peste tot”, cu „fraudă și violență”Georgia / Sursa foto: X

Nathalie Loiseau, europarlamentar francez din „Renew Europe”, a fost în Georgia în timpul alegerilor. Ea spune că „intimidarea domnea peste tot”, cu „fraudă și violență”.

„Intimidarea domnea peste tot”

În timp ce președinta Georgiei, Salomé Zurabișvili, denunță luni un sistem „sofisticat” de fraudă după o „metodologie rusească” în timpul alegerilor din Georgia, Nathalie Loiseau depune mărturie în același sens.

Această eurodeputată a fost prezentă în țară ca observator la alegeri. „Cel mai mic lucru pe care îl putem spune este că intimidarea a domnit peste tot, că partidul de guvernământ a folosit din plin mijloacele statului în avantajul său. Am fost martori la fraudă și la violență”, scrie ea pe contul său X (fostul Twitter).

Politiciana continuă, indignată: „Sunt întrebată dacă aceste alegeri au fost libere și corecte. Ce libertate este atunci când primești presiuni și secretul votului este incert? Este o competiție electorală corectă când partidul de guvernământ dispune de stat și de aproape toate instituțiilor și monopolizează spațiul public?

Cum se poate întâmpla asta sub privirea a unei președinte revoltate?”

„Singura instituție pe care Visul Georgian nu o controlează sau nu o mai controlează este președinta Georgiei, care nu aparține niciunui partid. Pentru ea, alegerile au fost furate poporului georgian”, explică Nathalie Loiseau.

„Este imposibil de spus care ar fi fost rezultatul fără intimidare și fraudă”, deplânge ea situația, potrivit La Libre Belgique.

Președinta din Georgia reclamă fraudarea alegerilor

Reamintim că președintele Georgiei, Salome Zurabișvili, a declarat duminică că nu recunoaște rezultatele alegerilor parlamentare din acest weekend, câștigate de partidul de guvernământ pro-rus Visul Georgian, adăugând că țara a fost victima unei „operațiuni speciale ruse”, care vizează să o îndepărteze de calea spre Europa.

Alegeri în Georgia

Alegeri în Georgia Sursa foto: X

Alături de liderii opoziției, președintele i-a îndemnat pe georgieni să se adune luni seară la Tblisi pentru a protesta împotriva a ceea ce ea a numit o „falsificare totală, un furt total al voturilor voastre”.

Știrea ridică perspectiva unei noi tulburări politice în națiunea Caucazului de Sud. „Aceste alegeri nu pot fi recunoscute, pentru că ar reprezenta recunoașterea intruziunii Rusiei aici, a subordonării Georgiei față de Rusia”, a spus Zurabișvili.

Comisia Electorală Centrală a Georgiei a declarat, duminică, că partidul de guvernământ Visul Georgian a câștigat 54,8% din voturile de sâmbătă, aproape toate buletinele de vot fiind numărate.

Georgia, tot mai aproape de Rusia

Mulți dintre cei 3,7 milioane de georgieni au considerat votul de sâmbătă ca pe un referendum cu privire la aderarea la UE, deoarece Bruxelles-ul a suspendat pe termen nelimitat procesul de aderare a Georgiei la UE, din cauza unei „legi a influenței străine” în stil rusesc, aprobată în iunie.

Campania electorală a fost dominată de politica externă și marcată de o luptă acerbă pentru voturi și acuzații de calomnie în campanie. Observatorii electorali europeni au declarat că alegerile au avut loc într-un mediu „divizibil”, caracterizat prin intimidare și cazuri de cumpărare de voturi, vot dublu și violență fizică.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a afirmat că sprijină cererile de investigare a presupuselor nereguli la vot. „Condamnăm toate încălcările normelor internaționale și ne alăturăm apelurilor observatorilor internaționali și locali pentru o anchetă completă a tuturor rapoartelor de încălcări electorale”, a spus Blinken într-un comunicat, potrivit Euronews.

(Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)