CRONICA TV. Gâdea plânge, Voiculescu ţipă, sau cum a devenit Antena 3 un post pro-Guvern (fără să vrea)
- Horia Tabacu
- 14 martie 2012, 13:45
Toată lumea vorbeşte despre întâlnirea dintre Gâdea şi Mihai Răzvan Ungureanu. Se comentează ca şi cum ar fi fost un derbi la fotbal. Fără excepţie, românii consideră că MRU l-a făcut praf pe cel care conduce Antena 3.
Foarte mulţi se bucură chiar fără motiv. Gâdea are ceva antipatic. Este patetic şi infatuat. De foarte multe ori dă senzaţia că doar el deţine secretele acestei lumi, că doar el şi invitaţii lui ştiu şi spun adevărul. Asta stârneşte unele antipatii, în ciuda ratingului, motivat şi de faptul că românii adoră critica, indiferent de natura ei.
Primul Ministru al României a arătat că ştie foarte multe lucruri despre atmosfera de la Antena 3 şi despre mediul în care trăieşte tânărul Gâdea. Cam toată lumea, care este interesată de acest subiect, a aflat că Dan Voiculescu îşi conduce televiziunea cu multă autoritate, chiar dictatorial. El îşi cheamă şefii, dimineaţa şi le spune ce ar vrea să vadă pe post. Nu crâcneşte nimeni. Întâlnirea cu MRU a fost pregătită, probabil, mult mai minuţios. Au fost discuţii, sau mai bine zis, monoloage lungi în care Şeful a vorbit şi staff-ul a notat. MRU ştia bine că va răspunde unor întrebări stabilite de un om în vârstă, înrăit, care are multe coşmaruri în vise. Un adversar destul de uşor pentru el, având în vedere studiile, cariera, ca să nu mai spunem atingerile cu corupţia şi cu securitatea.
MRU a arătat că ştie şi atmosfera în care trăieşte Gâdea. Acesta, odată plecat de la Voiculescu, devine el Patronul televiziunii. Nu-l mai contrazice nimeni. Colegii lui apropiaţi, care par a-i fi şi prieteni, îi servesc numai laude. Ei toţi trăiesc ca şi cum ar fi drogaţi. Sunt la Putere, au dat afară şi i-au băgat la puşcărie pe toţi cei din tabăra adversă. Sunt fericiţi. Gâdea crede sincer că aşa va fi. L-am privit, odată de Crăciun. Cânta frumos. Făcea referiri la familia lui. Era liniştit. În starea asta trăieşte el. Nici nu-şi imaginează că realitatea este mai nuanţată sau poate fi alta decât crede el.
Înainte de a analiza această întâlnire ar mai fi de făcut câteva precizări. Gâdea, încurajat de colegi avea o abordare războinică. Fusese asigurat că îl va zdrobi pe MRU. În schimb, Primul Ministru venise să-şi spună gândurile, să-şi prezinte programul, sau punctele mai controversate ale acestuia. MRU, ştiind că emisiunea va avea audienţă, a considerat cel mai bun prilej de a arăta românilor cine este el, cum gândeşte, ce a învăţat de la viaţă până în prezent. Pe de altă parte Primul Ministru a dovedit că stăpâneşte tehnicile de a-şi domina adversarul, zâmbetul permanent fiind una dintre arme. El a punctat de la început, banalul cuvânt "salutar", transformându-se , aproape, într-un coşmar al Antenei 3. Tot acest cuvânt, plasat de această dată într-o dispută lingvistică de nivel înalt, a încheiat şi ostilităţile.
Altfel, toate întrebările lui Voiculescu, recitate de Gâdea s-au lovit de un zid. Topoarele aruncate au trecut prin ferestre şi uşi deschise. Nimic din tentativele demolatoare, stabilite în laboratoarele Intact, nu a prins.
Tentative de a cocoşa un om care nu ocupă o funcţie decât de o lună de zile, are şanse mici. Atâta cât a putut Premierul şi guvernul său au rezolvat multe situaţii în timpul “primei crize", când ţara era înzăpezită. La fel au procedat şi cu medicamentele. Românii ştiu şi au apreciat. MRU s-a folosit de acest prilej, pus la dispoziţie cu multă generozitate de Dan Voiculescu de a-şi spune părerea despre problemele legate de Universitatea din Târgu Mureş, despre măririle salariale, despre greva parlamentară, despre protestele de stradă ba chiar şi despre problemele legate de veniturile soţiei sale.Controversele legate de postul său la SIE au fost lămurite, relaţia cu Elena Udrea şi conducerea PDL la fel.
În mai multe rânduri am semnalat faptul că Dan Voiculescu, pentru că este încrâncenat şi nepriceput, face bine acolo unde vrea să facă rău. El ar fi vrut să îl facă praf pe MRU şi nu a reuşit decât să îi dea un prilej, la o oră de vârf şi pe banii lui să devină popular şi să îşi expună ideile. Oamenii lui Voiculescu, fiind doar nişte unelte, nu merită mare atenţie.