Cristina Neagu EXPLICĂ EȘECUL suferit în semifinalele Ligii Campionilor: „Au făcut un joc extrem de agresiv”

Cristina Neagu EXPLICĂ EȘECUL suferit în semifinalele Ligii Campionilor: „Au făcut un joc extrem de agresiv”

Cristina Neagu a declarat că formația maghiară Gyor ETO a reușit un meci formidabil împotriva CSM-ului, iar „tigroaicelor” le-a fost imposibil să se califice în ultimul act.

CSM București a câștigat medalia de bronz la finalul Final Four, iar Cristina Neagu a făcut o analiză a prestației avute de „tigroacie” în partidele cu Gyor și Rostov. Cea mai bună handbalistă a lunii a explicat că unguroaicele de la Gyor au reușit un meci formidabil împotriva bucureștencelor, care nu putut replica pe măsură.

„Din punctul meu de vedere cele două meciuri nu se pot compara, motivația și presiunea au fost mari cu Gyor, nu cu Rostov. Trebuie să fim realiști să vedem că Rostovul a fost o echipă dezamăgită și lipsită de energie, mai ales în prima repriză. Noi am jucat mai bine pe parcursul meciului și chiar dacă am câștigat doar cu un gol cred că a fost o victorie meritată. Personal, rămân destul de frustrată și de dezamăgită că nu am reușit să câștigăm împotriva Gyorului. Am auzit discuții că nu am jucat ca o echipă! Gyorul a fost un adversar puternic care nu ne-a lăsat să ne facem jocul obișnuit. Trebuie să privim jocul din punctul ăsta de vedere! Au făcut un joc extrem de agresiv care nu ne-a lăsat să avem o continuitate a paselor, să ne facem schemele. Rostov ne-a permis aproape orice, aici s-a făcut diferența”, a spus Cristina Neagu pentru „Gazeta Sporturilor”.

Ne puteți urmări și pe Google News