Cristian Pomohaci a luat-o pe cont propriu. Cum arată biserica pe care și-a amenajat-o fostul preot

Cristian Pomohaci a luat-o pe cont propriu. Cum arată biserica pe care și-a amenajat-o fostul preot

Deși nu mai are voie să oficieze slujbe religioase, Cristian Pomohaci și-a amenajat propria biserică în satul Ernei din județul Mureș. Localnicii spun că zilnic vin oameni la lăcașul de cult improvizat. Arhiepiscopia Ortodoxă a Albei Iuliei le transmite oamenilor să nu frecventeze acest lăcaș.

Cristian Pomohaci a cumpărat un bar din satul Ernei din județul Mureș și l-a transformat în lăcaș de cult. Deși nu mai are voie să slujească, se pare că el oficiază slubje în biserica improvizată. La acestea participă oameni din sat, dar se pare că sunt și credincioși care vin din alte județe.

Plin de icoane

Fostul bar este împodobit cu iconostas și cu obiecte de cult pentru a putea fi organizate slujbe specifice Bisericii ortodoxe. Și în exterior este plin de icoane, iar pe acoperiș a fost montată o cruce. În fiecare după-amiază la biserica improvizată vin credincioși, spun oamenii din sat. Înainte să amenajeze acest bar, Cristian Pomohaci a mai oficiat slujbe religioase în garajul casei sale din localitatea Moșuni, potrivit antena3.ro.

Cristian Pomohaci a fost exclus din preoţie în anul 2017, în urma scandalurilor legate de raporturi sexuale cu minori. Doi ani mai târziu, procurorii au considerat că faptele s-au prescris deoarece trecuseră mai mult de zece ani de la comiterea faptelor. Așadar, dosarul a fost clasat. Pomohaci a scăpat, în 2021, și de un dosar de evaziune fiscală datorită modificării legislației. În ciuda acestor lucruri, fostul preot își continuă cariera ca solist de muzică populară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa:Antena 3

Reacția Arhiepiscopiei

Arhiepiscopia Ortodoxă a Albei Iuliei a anunțat, printr-o circulară transmisă în 20 octombrie, că solistul de muzică populară și-a construit singur o biserică. De asemenea, Arhiepiscopia le transmite credincioșilor să nu o frecventeze.

„Cu multă îngrijorare și durere, vă aducem la cunoștință faptul că domnul Cristian Pomohaci, fost paroh al Parohiei Moșuni, Protopopiatul Târgu Mureș, deși nu mai are calitatea de preot, a continuare să mimeze Preoția și să facă slujbe religioase. „De asemenea, tot ceea ce se săvârșește acolo de către domnul Cristian Pomohaci și ajutoarele acestuia nu este valid, nu aduce binecuvântare și har celor ce participă la astfel de slujbe. Dimpotrivă, le poate aduce multă suferință și necaz în viață, pe plan spiritual și fizic”, a trasmis Arhiepiscopia Ortodoxă a Albei Iuliei.