Cristi Rogozanu va preda limba română la sat. Guvernul trebuie să înlocuiască „aberațiile” cu bani
- Sabina Popescu
- 3 septembrie 2021, 17:15
Valer Simion Cosma, președinte al Centrului pentru Studierea Modernității și Lumii Rurale, propune o măsură care ar putea contribui semnificativ la îmbunătățirea educației în școlile din zonele rurale. Guvernul ar trebui să finanțeze un program pentru sprijinirea financiară a absolvenților de facultăți și master astfel încât aceștia să se poată concentra pe studii, nu pe felul în care trebuie să-și plătească cheltuielile, datoriile etc.
Valer Simion Cosma este de părere că Guvernul ar trebui să inițieze un proiect pentru a asigura ajutor financiar studenților astfel încât aceștia să se poată concentra pe studii, nu pe diverse cheltuieli pe care ar trebui să le plătească. Propunerea președintelui Centrului pentru Studierea Modernității și Lumii Rurale vine în contextul anunțului potrivit căruia jurnalistul Costi Rogozanu predă limba și literatura română la o școală din mediul rural.
Jurnalistul Costi Rogozanu va preda limba și literatura română
„Jurnalistul Costi Rogozanu va preda limba și literatura română la Școala Gimnazială din comuna Ciorăști, județul Vrancea, o decizie care mă bucură mult și pentru care-l felicit. Un gest „excentric”, la prima vedere, în condițiile în care majoritatea celor școliți, mai mult sau mai puțin serios, râvnesc la joburi bine plătite și cariere în marile orașe. Un gest „excentric” și rarisim și pentru că ruralul e de multă vreme abandonat și văzut ca un loc din care se pleacă și în care nu ai niciun fel de perspective. Sunt convins că pentru elevii care-l vor avea ca profesor și diriginte (a primit clasa a 7-a) va fi un mare câștig. Și mi-aș dori ca astfel de gesturi „excentrice” să devină o banalitate și să nu vizeze doar domeniul educației. A te întoarce/duce în rural sau în urbanul mic și a profesa/activa măcar câțiva ani ar trebui să fie o etapă firească în parcursul oricui este preocupat, cât de cât, de starea acestei societăți.
După judecata mea, o măsură care ar putea contribui semnificativ la îmbunătățirea calității educației în școlile din sate ar fi un program prin care absolvenții de facultăți și master să fie ademeniți să predea un număr de ani în locuri în care nu se duc cei pregătiți și în care ajung să predea, ca suplinitori sau (mai apoi) titulari oameni insuficient pregătiți și dedicați profesiei. Cum s-ar putea face asta?
Valer Cosma: În locul unor aberații, statul ar trebui să pună la bătaie un program pentru cei care nu-și permit finanțarea studiilor
În locul unor aberații de programe de creditare a studenților de către bănci, prin care aceștia ajung să termine studiile îndatorați pe ani de zile, statul ar trebui să pună la bătaie un program prin care cei/cele care nu-și permit finanțarea studiilor într-un oraș universitar în care traiul e tot mai scump, să primească cazare gratuită în cămine, mese gratuite la cantină și o sumă de minim 1 000 de lei lunar, cât să acopere cele necesare traiului și să-i permită celui/celei care accesează programul să se concentreze pe studiu, nu pe supraviețuire, făcut rost de bani, plătit datorii etc.
Apoi, la finalul studiilor, în funcție de numărul de ani în care a beneficiat de acest program, absolventul trebuie să predea exact aceeași perioadă de timp acolo unde este nevoie, autoritățile locale fiind obligate să-i asigure o locuință decentă (cu baie în casă), fie printr-o chirie, fie construind locuințe de serviciu exact pentru această categorie de cadre didactice. După ce-și termină stagiul, poate decide dacă rămâne sau pleacă unde-i poftește suflețelul. Cred că așa ar putea avea parte și elevii din rural de cadre didactice mai bine pregătite, iar pentru cei care accesează acest program, dincolo de sprijinul substanțial în finanțarea studiilor, este o experiență de viață și carieră care sigur o să le prindă bine și sigur o să-i ajute să înțeleagă mai bine cum se vede lumea dinspre marea periferie rurală a României.