CREŞTINII SE REVOLTĂ: "Afară cu Lady Gaga din România!" TU TE LEPEZI de Lady Gaga?
- Alina Dan
- 8 august 2012, 14:19
Venirea în România a controversatei cântăreţe nu putea să nu stârnească un val de proteste. Apariţia ei îmbrăcată în carne crudă, sau ieşind dintr-un cocon, videoclipurile cu tente gay ori sado-maso au creat un impact puternic mai ales asupra comunităţilor religioase.
Pe Internet a fost lansată recent o petiţe numită "Nu venirii Lady Gaga la Bucureşti" prin care se cere interzicerea concertului de la Bucureşti al artistei .
"Suntem un popor creştin. Blasfemiile şi hulele sunt păcate împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă în veci, dacă nu sunt lepădate (...) noi avem datoria să ne opunem prezenţei ei la Bucureşti, capitala unei ţări creştinate de apostolul Andrei. Nu are ce sa caute aici cineva care batjocoreste jertfa Mântuitorului şi simbolurile sfinte. Ne-am face părtaşi la rătacirea ei. Să semnăm împotriva desfăşurării concertului la Bucureşti!", cer petiţionarii.
Până în prezent, 489 de persoane au semnat pentru a susţine cauza, iar dintre motivele expuse de către aceştia enumerăm câteva mai jos:
- "Această lady promovează "valorile" spurcate ale homosexualităţii şi denigrează creştinismul prin videoclipurile ei blasfemiatoare. Este o încercare de punere în umbră a marii sărbători Adormirea Maicii Domnului din 15 august. Maica Domnului este adevăratul model de vieţurire al femeilor românce şi nu numai!"
- "Această "artistă" nu reprezintă un model pentru tineretul român creştin ortodox"
- "Lady Gaga exponentă cea mai de seamă a lumii păcătoase ce va jubila la apariţia antihristului-nu venirii ei în România".
Lady Gaga va veni în premieră în România, pe16 august, într-un concert care face parte din turneul mondial The Born This Way Ball. Iniţial, concertul urma să aibă loc pe Arena Naţională, însă a fost mutat în Piaţa Constituţiei din Capitală.