Creștere economică peste așteptările specialiștilor. Care sunt țările care vor depăși criza pandemiei

Creștere economică peste așteptările specialiștilor. Care sunt țările care vor depăși criza pandemiei

În țările care s-au mișcat eficient din punct de vedere al vaccinării se va înregistra o creștere economică simțitoare, ce nu era anticipată nici de analiști.

Realitatea economică mondială este peste previziunile ce au fost făcute în urmă cu câteva luni. Se va ajunge la o creștere de 5,4% în acest an, mai mult decât se anticipase inițial de specialiști. Revenirea economică a statelor va fi însă influențată de ritmul lent al campaniilor de vaccinare, conform unui anunț ce a fost făcut de reprezentanții Organizației Națiunilor Unite (ONU).

SUA și China, țări care vor înregistra creșteri economice semnificarive

Creșterea estimată pentru anul în curs ar însemna o revenire după o contracție de 3,6% în anul 2020, ce a fost marcat de pandemia de coronavirus. Perspectivele de creştere din unele ţări din sudul Asiei, Africa sub-sahariană şi America Latină rămân însă fragile şi incerte. S întâmplă asta din cauza campaniilor de vaccinare, care merg lent, se arată în raportul publicat de Departamentul pentru afaceri economice şi sociale al ONU.

Elliott Harris, economistul şef al ONU, a afirmat că accesul la timp şi universal la vaccinurile COVID-19 va face diferenţa între sfârşitul pandemiei sau pierderea mai multor ani de creştere, dezvoltare şi oportunităţi, conform Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

China şi SUA sunt țările ce vor înregistra creșteri economice semnificative, în acest an, de 8,2% şi 6,2%. La polul opus, în Nigeria, economia va crește cu doar 1,8% în condiţiile în care această ţară a vaccinat mai puţin de 1% din populaţie.

ONU vrea echitate în privința vaccinării mondiale

ONU cere de mai mult mult timp ca vaccinurile să fie puse la dispoziţia tuturor ţărilor. În acest context s-a făcut apel către donatori să finanţeze facilitatea COVAX, care urmăreşte achiziţionarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin până la sfârşitul anului 2021 pentru a asigura un acces echitabil la nivel global.

Într-un raport separat publicat în luna martie, ONU a cerut ţărilor dezvoltate să contribuie cu 20 de miliarde de dolari la vaccinarea ţărilor sărace în acest an şi, de asemenea, a făcut un apel către ţările bogate să ofere reduceri de datorii şi investiţii ţărilor în curs de dezvoltare.