România. Presa sportivă din România este în doliu după pierderea unuia dintre cei mai respectați comentatori, Dan Voicilă, care s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani.

Vestea tristă a decesului său, survenit pe 1 septembrie 2024, a fost anunțată de colegii săi de la Radio România Actualități, unde a fost o prezență emblematică pentru generații întregi de ascultători pasionați de sport.

Cine a fost Dan Voicilă

Născut pe 7 aprilie 1939 la București, Dan Voicilă și-a dedicat viața jurnalismului sportiv. Absolvent al Facultății de Litere și al Facultății de Ziaristică din București, și-a început cariera la Radio în 1968 ca crainic-reporter, iar mai târziu a devenit publicist-comentator.

Cu o experiență vastă în transmisiunile sportive, Voicilă a fost recunoscut drept unul dintre cei mai respectați jurnaliști din domeniu. A relatat în direct de la Jocurile Olimpice de la Barcelona și Sydney, precum și de la Campionatul Mondial de Fotbal din SUA (1994) și Campionatul European din Anglia (1996). De asemenea, comentariul său la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, dintre Steaua și FC Barcelona, a rămas memorabil pentru mulți iubitori ai fotbalului.

Ce povestea despre cariera sa: „A fost greu, dar şi frumos. Am fost un privilegiat”

Într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, Dan Voicilă povestea cum a început pasiunea sa pentru sport, dar și faptul că întreaga sa carieră i-a oferit oportunitatea de a vedea lumea, de a cunoaște oameni și că i-a adus întotdeauna „doar satisfacții”.

EVZ: De unde pasiunea pentru sport? Dan Voicilă

De la 4 ani, tata mă lua la meciurile care se jucau aici, la Ploieşti. Ulterior, tata a fost un mare fan al Petrolului. Şi eu la fel. Datorită tatălui meu, om important în oraş, el practic a ridicat peluzele stadionului "Petrolul", am fost mulţi ani în preajma acelei echipe frumoase, care avea suporteri în toată ţara. Ideea de a comenta mi-a venit în studenţie, în timp ce ascultam un meci al României cu Cipru, în deplasare. Ţin minte că Ion Mureşanu, cel care a comentat meciul, n-a dat niciun marcator. Erau unii care se ridicau în faţa lui la fiecare fază de atac a noastră şi nu apuca să vadă cine dădea gol!

Cum aţi ajuns la Radio?

După meciul Cipru - România, de care povesteam, am trimis o scrisoare la Radio, în care spuneam cine sunt şi ce vreau. Scrisoarea a ajuns la vicepreşedintele Ioan Grigorescu. Culmea, era ploieştean. Nu mi-am pus speranţe în acea scrisoare, dar după ceva vreme m-am trezit cu un telefon. Mă chemau oamenii la Bucureşti să mă vadă. Grigorescu mi-a spus că nu poate face multe pentru mine, pentru că nu depindea de el.

M-a prezentat lui Mircea Manea, preşedintele Radioului. Manea era ginerele lui Leonte Răutu, şeful ideologiei PCR pe vremea lui Dej! Mi-au spus că o să dau o probă. Şi, la un meci la Ploieşti, a venit Radu Urziceanu. Am comentat alături de el, dar doar pentru înregistrare. Am mai dat o probă,oamenii mă ascultau la Bucureşti, şi, în cele din urmă, am debutat.

"Îl ascultam pe György Szepesi" Care au fost primii oameni care se ocupau cu sportul la Radio?

Păi, Ion Mureşanu, despre care am pomenit mai devreme, Ion Ghiţulescu, Emanoil Valeriu, Tudor Vornicu. Ei au fost, sper să nu mă înşel. Mai era şi Constantin Săbăreanu, poetul, care era angajat la cultural, dar mai comenta meciuri din când în când. M-am angajat pe la începutul anilor '60.

Cât de important era Radioul?

Era foarte important. La început nu era televiziune aproape deloc. Omul avea un tranzistor, cum se spunea, şi asculta meciurile la el. Era mult mai simlu şi mai la îndemână.

Aţi avut vreun model de comentator?

Îi ascultasem pe primii comentatori sportivi din România. Pe Radu Vasilescu. El a fost primul. Vasilescu era ginerele lui Liviu Rebreanu. Era însurat cu Pia, fata marelui scriitor. Vasilescu şi Virgil Economu, fost selecţioner al României şi care terminase agronomia, împărţiseră terenul în careuri, ca să înţeleagă omul mai bine unde e mingea. E greu de înţeles pentru cei de azi.

Ascultam de asemenea posturile străine. Îmi plăceau foarte mult transmisiile lui György Szepesi, celebrul comentator maghiar. Nu înţelegeam limba, dar ascultam ritmul, tonul, tot.

"Citeam L'Equipe"

Aveaţi vreo regulă?

Regula era una. Şi era foarte simplă. Trebuia să facem transmisia ca pentru nevăzători. Până la urmă chiar aşa e. Cei care ascultă la radio, fac asta ca nişte nevăzători. Omul trebuie să simtă din ritmul transmisiei cum decurge jocul. E cel mai important element de localizare al fazelor.

Trebuia, totodată, o documentare serioasă. Asta dacă vroiai să faci un comentariu bun. Nenorocirea era că nu prea aveai de unde să te documentezi. Aveam însă noroc. Pe lângă singurul ziar de la noi, "Sportul", citeam "L'Equipe", buletinele "France Press".

 Cum de aţi comentat finala Cupei Campionilor de la Sevilla?

Ne împărţeam echipele. În anul acela am avut Steaua. Aş vrea însă ca lumea să nu uite că n-am comentat doar fotbal. Eram pasionat de tot ceea ce însemna sport. Am comentat meciurile naţionalei de handbal a României în care juca Gruia. Am comentat finala Campionatului Mondial când echipa lui Penu, Birtalan şi a celorlalţi a luat titlul mondial în RDG. Am transmis atletism. Pentru atletism am avut chiar o slăbiciune. Cred că e cel mai complet sport.

Cum era tratat un comentator sportiv?

Păi cine făcea deplasarea la un meci? Şi aici mă refer la fotbal. Arbitrii, ziaristul de la "Sportul" şi comentatorul radio!

"Lumea m-a uitat"

Exista cenzură la Radio?

Nu aveau ce să cenzureze la noi. Erai avertizat dinainte şi ţineai cont. Era vorba despre interdicţii general valabile. Când comentai vreo defilare era mai greu. Dar atunci îţi venea totul scris. Trebuia doar să fi atent să nu spui că trec sportivii de la Dinamo şi să fie cei de la Metalul. La meciuri aveam expresiile noastre: "A prins o zi mai slabă", "Nu e într-o formă sportivă foarte bună".

Când un meci era blat?

Mă făceam că plouă, chiar dacă se vedea de pe Lună. Nu aveam curajul opiniei. Şi asta pentru că ai fi fost data afară imediat.

A fost greu?

A fost greu, dar şi frumos. Am fost un privilegiat. Şi nu doar eu, ci toţi care am făcut presă sportivă înainte de 1989. Eram respectaţi şi, în plus, aveam despre ce scrie şi relata. Datorită acestei meserii am văzut lumea, am cunoscut oameni. Asta e cea mai mare bucurie a mea. Cred că l-aş mânia pe Dumnezeu dacă aş spune că în meseria mea am avut dezamăgiri. Am avut doar satisfacţii.

Lumea v-a uitat?

M-a cam uitat. După pensionare, în fiecare săptămână eram la Radio. În vizită. Acum nu mă mai ţin picioarele. Am păţit şi un necaz. Acum câteva săptămâni mi-am pierdut portofelul. Şi cu el toate legitimaţiile mele. Aş fi vrut din când în când să mă mai duc la baschet, la băieţii ăştia de la Asesoft. La fotbal n-am mai fost de mult. Nu mai e lumea mea.