Înalt prelatul a mers să sfințească biserica Sfinții Constantin și Elena din localitate, unde a fost luat cu asalt de credincioși.

Teodosie a ajuns la ceremonie cu un bolid de lux

Clericul a ajuns la biserică cu un bolid de lux. Teodosie a fost înconjurat imediat de credincioși, care l-au așteptat cu flori la poarta lăcașului de cult. Apoi oamenii au participat la slujba de sfințire a bisericii, oficiată de un sobor de 20 de preoți alături de Ierarhul Hușilor, Preasfințitul Ignatie. Au venit să primească binecuvântare un mire și o mireasă. La ceremonie a fost prezent și primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavel.

Potrivit publicației locale Vremea nouă, prefectul de Vaslui Eduard-Andrei Popica, alături de Ionel Armeanu Ștefănică, directorul general al DGASPC Vaslui, l-au avut ca oaspete pe Arhiepiscopul Tomisului. Înaltul prelat a fost în vizită și la Mănăstirea Rafaila, unde s-a întâlnit cu unul dintre monahi, căruia arhiepiscopul îi este coordonator al lucrãrii de doctorat.

“Pentru noi este o bucurie a sufletului, care nu poate fi înțeleasă decât de oamenii care cred în Dumnezeu, cu toate inima și cu sinceritate. Purtăm mască pentru că suntem destui oameni și să nu fie niciun fel de problemă. Am stat fără posibilitatea de a venit la Biserică destul de mult timp și nu mai vrem să se întâmple acest lucru”, au spus credincioșii, potrivit sursei citate.

Teodosie, „răzvrătitul” pandemiei

ÎPS Teodosie a fost în centrul mai multor scandaluri în perioada celor mai severe restricții impuse de oficiali în contextul pandemiei. Astfel, a îndemnat credincioșii să participe la hramul Sfântului Andrei din județul Constanța. În repetate rânduri a nesocotit regulile de protecție decise pentru slujbele din locașurile de cult și s-a pronunțat împotriva deciziilor autorităților.

Prelatul a provocat un alt scandal imediat după Paște, de data asta legat de femei. Teodosie a declarat la Radio Dobrogea că femeile n-au ce să caute în funcțiile de conducere ale Bisericii pentru că le sunt inferioare bărbaților și pentru că poartă vina de a fi adus păcatul pe Pământ.

Sursa foto, video: Vremea nouă