Corupție la Serviciul de Înmatriculări Bihor. Fostul șef, acuzat de DNA de luare de mită
- Raluca Dan
- 13 martie 2025, 13:21
Sursa foto: Gajus | Dreamstime.comFostul șef al Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto Bihor, Toma Tecar, a fost acuzat de luare de mită de către DNA și a fost plasat sub control judiciar. În cadrul aceluiași dosar, mai mulți polițiști din cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidența Vehiculelor Bihor sunt anchetați pentru că ar fi favorizat intermediarii care înmatriculau autovehicule în schimbul unor plăți ilegale.
Mită pentru prioritizarea dosarelor
Polițiștii ar fi acordat prioritate dosarelor depuse de samsari de autoturisme și reprezentanți ai unor birouri de copiat acte, neglijând programările online. Pentru această practică, aceștia ar fi primit sume cuprinse între 40 și 60 de lei per dosar, potrivit Bihoreanul.
Ancheta asupra polițiștilor suspectați a început la începutul anului 2023, aceștia fiind supravegheați prin înregistrări audio și video. Materialele obținute îi surprind pe intermediari lăsându-le polițiștilor, în dosare, restul de bani rămas după plata plăcuțelor de înmatriculare. Prin această metodă, polițiștii ar fi încasat zilnic aproximativ 100 de euro.
La finalul anului 2023, cazul a devenit public după ce polițiștii DGA și procurorii DNA au efectuat percheziții la sediul Serviciului de Înmatriculări Auto Bihor. Instituția a fost temporar închisă, iar programul cu publicul suspendat pentru întreaga zi. În paralel, au avut loc zece percheziții domiciliare, inclusiv la locuința lui Toma Tecar, numit șef al serviciului în februarie 2023, după pensionarea comisarului-șef Alexandru Laza.

DNA. Sursă foto: Facebook
Toma Tecar, inculpat și plasat sub control judiciar
În urma perchezițiilor, nouă persoane, inclusiv Toma Tecar, au fost puse sub învinuire. Cu toate acestea, procurorii DNA și ofițerii DGA nu au oferit informații suplimentare despre anchetă, nici atunci și nici ulterior.
După percheziții, Toma Tecar a fost înlăturat din funcție, însă și-a continuat activitatea la ghișeu. Recent, procurorii DNA l-au informat că are calitatea de inculpat și i-au impus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Printre restricțiile stabilite se numără și interdicția de a interacționa cu publicul.
Conform surselor citate de Bihoreanul, ofiţerul ar fi fost transferat la Compartimentul Arhivă al Serviciului. Ceilalți opt polițiști implicați în dosar sunt învinuiți, acesta fiind singurul inculpat până în prezent.