Evenimentul Zilei > Actualitate > Contractul individual de muncă a fost schimbat. Ce obligație are angajatorul legat de pensia privată
Contractul individual de muncă a fost schimbat. Ce obligație are angajatorul legat de pensia privată

Contractul individual de muncă a fost schimbat. Ce obligație are angajatorul legat de pensia privată

Modelul contractului individual de muncă a fost modificat, la începutul acestei săptămâni, prin introducerea unei noi obligaţii pe care angajatorul o are faţă de angajat.

Ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale, prin care se modifică modelul-cadru al contractului individual de muncă al angajaților din România, a fost publicat în Monitorul Oficial, la începutul acestei săptămâni. Potrivit noii prevederi legale, noua obligaţie pe care angajatorii o au faţă de angajaţi vizează informarea acestora cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat. Astfel, persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi care contribuie la acest sistem, trebuie să adere la un fond de pensii. Noile persoane au posibilitatea de a alege unul dintre cele 7 fonduri existente pe baza analizei performanțelorfondurilor, și nu să fie repartizate aleatoriu.

De asemenea, acest ordin vizează şi modificarea contractului individual de muncă. Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei pensii private, distinctă și care suplimentează pensia acordata de sistemul public, pe baza colectării și investirii, în interesul participanților, a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale.

Rațiunea schimbării contractului de muncă este cuprinsă în anunțul ministrului Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, pe această temă, de la jumătatea lunii aprilie.

Raluca Turcan cere mărirea salariilor chiar şi cu 800 de lei, „pentru a ţine românii acasă”
„Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu și vine în completarea pensiei de stat. Orice angajat din România contribuie la acest pilon de pensii și este extrem de important să se informeze și să opteze în cunoștință de cauză pentru un fond privat care să îi administreze acești bani, economisiți de-a lungul carierei, pentru a-și suplimenta veniturile în momentul pensionării”, scria Raluca Turcan.

Pilonul II, dominat de repartizarea aleatorie la fondurile de pensii

Repartizarea aleatorie pe cele 7 fonduri este predominantă la Pilonul II, potrivit datelor oficiale. Conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), aproximativ 49,62 mii de persoane au fost repartizate aleatoriu către un fond de pensii administrat privat în primul trimestru al anului 2021, reprezentând 99% din totalul persoanelor nou intrate în sistem, conform ultimului raport trimestrial al ASF.

Per ansambu, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), care virează contribuțiile pentru Pilonul II, la finalul lunii aprilie 2021, era de 3,59 milioane de persoane, deci aproximativ jumătate din totalul contribuabililor. Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat a fost de 80,19 miliarde lei la finalul primului trimestru al anului 2021, în creștere cu aproximativ 33% comparativ cu aceeași dată a anului 2020, potrivit datelor ASF.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: