Care sunt granițele Moldovei? O discuție cu o „istorie” a sa veche de peste cinci veacuri care a generat ample dezbateri.

Granițele Moldovei din vechime se pierdeau în desișul codrilor Bucovinei, aveau la Apus Carpații, la Răsărit Nistrul (cu unele extinderi temporare sub Ioan Vodă cel Cumplit la 1572-1574), iar la sud, Milcovul, Dunărea și Marea Neagră.

Inițial, înainte de domnia lui Ștefan cel Mare, tradiția vorbea de vama Buzăului ca punct de vamă între statele medievale Țara Românească-Muntenia și Țara Moldovei. Ulterior, acest punct fusese împins spre Râmnicu Sărat.

Răpirea Bucovinei în 1775-1776 și răpirea Basarabiei la 1812, reîntoarcerea Sudului Basarabiei la Moldova între 1856 și 1878, Unirea Basarabiei și Bucovinei cu România la 1918, cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord prin ultimatumul sovietic din iunie 1940, răpirea în iunie 1940 a Herței,  eliberarea temporară a Bucovinei de Nord, Herței, Basarabiei de către Armata Română aliată cu Wehrmachtul german, constituirea Guvernământului Transinistriei având centrul la Odessa, revenirea în 1944 la situația existentă în iunie 1940 sunt pe scurt etapele evoluției granițelor Moldovei.

Granița dinspre Muntenia a Moldovei, reglementată de Ștefan cel Mare la 1482

Evident, la finalul secolului al XV-lea, dezvoltarea ambelor Principate era atât de intensă, încât, interesul ambelor state era să aibă o frontieră care să includă cât mai mult din teritoriul de interferență. A durat cam 82 de ani, adică de la înțelegerea dintre Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun (bunicul lui Ștefan cel Mare) din 1400 și până la Ștefan cel Mare, în anul 1482, dezbaterea despre frontiera moldo-munteană.

Tradiția  relației  istorico-politico-administrativ-diplomatice dintre domnitorii Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun arată faptul că domnul muntean ar fi cedat Moldovei lui Alexandru cel Bun Chilia-Lycostomo pentru ca Moldova să fie interesată să apere linia strategică a Brațului Chilia al Dunării. Mircea refuzase să cedeze Chilia Ungariei lui Sigismund. Moldova avea Cetatea Albă aproximativ din 1359, deci iată că Moldova devine o putere dunăreană ajutată de Țara Românească, Mircea reușind să impună stăpânirea românească în Dobrogea în perioada 1388-1417 (sunt voci care susțin că Dobrogea a fost pierdută undeva la un an sau doi după „pristăvirea” lui Mircea în ianuarie 1418).

Domnitorul Moldovei dorind să pună domnitori fideli în Țara Românească, pentru a menține acest stat în lupta antiotomană, a stabilit că frontiera Moldovei urma să fie aproximativ  „de la vârful Lăcăuți, de-a lungul râului Milcov până la vărsarea sa în Putna, apoi pe Putna până la vărsarea în Siret și pe Siret până la vărsarea în Dunăre”.

Vama de la Râmnicu Sărat pierduse deja rolul în favoarea micului târg de la Focșani care se dezvoltase pe ambele maluri ale Milcovului. Așadar, din 1482, nu mai există niciun dubiu: vama dintre statele medievale dintre Țara Românească și Moldova era Milcovul, iar principalul punct de vamă era Focșani.

Granițele Moldovei prin Regulamentul Organic

Granițele Moldovei fac obiectul unor dezbateri cu precădere după Convenția de la Akkerman din 1826 și Tratatul de la Adrianopol din 1829. Totuși, Regulamentele Organice, adoptate în 1831, la București și în 1832 la Iași acreditează ideea menținerii formale a unei vămi interne.

În 1834-1835, în Țara Românească, se decide ca Armata să aibă grăniceri la granițele dinspre Austria și Moldova, dar la 1835, se decide ca până la 1848, vama moldo-munteană să se desființeze formal.Practic, se făceau controale ale documentelor, se controlau mărfurile considerate „prohibite”, dreptul de vot al unui muntean și al unui moldovean erau în țările lor de reședință/

Deja se putea merge dintr-o parte în alta a Milcovului, se puteau cumpăra proprietăți în mod reciproc. Așadar lucrurile evoluau către o frontieră simbolică. Focșaniul era orașul-târg considerat principala reședință dintre cele două Principate.

Comisia Centrală de la Focșani: „Hai la Milcov cu grăbire să-l secăm dintr-o sorbire ”

Statutul de oraș-vamă al Focșanilor a fost recunoscut ca atare la 1858, prin Convenția de la Paris din 1858, a Puterilor Garante care urma să joace rol constituțional în privința alegerii domnitorilor, organizării interne a noului stat Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești care urma să se formeze ca urmare a consultării Adunărilor Ad-Hoc din anul 1857. Convenția prevedea ca aici, la Focșani să funcționeze o Comisie Centrală care să gestioneze legislația comună din noul stat, unit formal cu avizul Puterilor Garante.

Comisia Centrală de la Focșani a funcționat de la 10/22 mai 1859 până la 12/24 februarie 1862. Comisia Centrală de la Focșani avea 16 membri. Doar un număr de 7 membri erau moderați, ceilați 9 erau fie conservatori, fie liberali moderați. Comisia Centrală ar fi reușit să proiecteze un număr de 60 de texte legislative.

Între acestea, ar fi fost un proiect constituțional (Convenția de la 1858 reprezenta viziunea externă asupra treburilor interne românești, deci nu era completă, fiind cel mult tolerabilă) și un proiect al reformei agrare (durerea rămasă neîmplinită de la 1848).

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza însuși, liberal ca și concepție nu agrea Comisia deci proiectele mari nu au avut sorți de izbândă. Totuși, Comisiei de la Focșani i se atribuie o realizare. Aici s-a decis, prin proiect să existe un fel de Curte Constituțională și de Instanță Supremă. Așa a fost adoptată la 12/24 ianuarie 1861 Legea Curții de Casație.

Granițele Moldovei. Epilog...

Versul din „Hora Unirii” poezie scrisă de Vasile Alecsandri „Hai la Milcov cu grăbire să-l secăm dintr-o sorbire” și-a atins scopul prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la Iași și București, în ianuarie 1859, profitând de anumite „portițe” din Convenția de la Paris din 1858.

Astăzi, Milcovul nu mai desparte în două orașul modern Focșani care a fost reședința județului interbelic Putna, apoi după 1968, a județului Vrancea, cursul său fiind deviat pe la Răstoaca, dar „micile pasiuni”, cum le numea Caragiale nu dispar în discursurile politicienilor, deși au trecut iată, sute de ani de când, istoric și administrativ, Buzău și Râmnicu Sărat nu mai fac parte din Moldova.

Cât privește rivalitatea Galați-Brăila, Brăila a fost până la 1829, raia turcească, iar după Tratatul de la Adrianopol, la 2/14 septembrie 1829, a revenit la Țara Românească, în timp ce Galațiul  (reședința vechiului județ Covurlui) făcea parte din Moldova.