Concordia Chiajna a dat lovitura la Turnu-Severin în ultimul minut
- Andrei Călin
- 4 august 2012, 21:20
Concordia a câştigat primul meci din Liga I, în această seară, la Turnu-Severin, dintr-un penalty.
Concordia Chiajna, echipa antrenată de Ilie Stan, s-a impus în această seară pe terenul formaţiei CS Turnu-Severin, scor 1-0. După un meci echilibrat, oaspeţii au dat lovitura în al patrulea minut al prelungirilor, atunci când Adrian Popa a transformat o lovitură de pedeapsă. În minutul 30, Adrian Olah, jucătorul gazdelor, a irosit o lovitură de la 11 metri, acordată după un henţ al lui Sorin Paraschiv. Din minutul 44, severinenii au evoluat cu un om mai puţin, pentru că Silviu Bălace a văzut al doilea cartonaş galben după un henţ. La începutul părţii a doua, Marian Bondrea, tehnicianul gazdelor, a fost trimis în tribună pentru proteste. După trei etape, CS Turnu-Severin nu a câştigat niciun meci, iar Concordia a bifat în această seară primul succes.