În 1983, s-a pus la punct un complot care viza asasinarea lui Nicolae Ceaușescu. Complotul a fost pus la punct de către un grup de intelectuali, cadre universitare, foști deținuți politici și foști demnitari comuniști, căzuți în dizgrație.

Tudor Bugnariu (fost primar al Clujului, în 1944-1948 și profesor universitar, fost Decan al Facultății de Filosofie a Universității din Cluj-Napoca, fost adjunct al Ministrului Învățământului), Simion Pop (profesor universitar,  fost Decan al Facultății de Drept din cadrul Universității din Cluj), Mircea Stoica (profesor universitar, șef al Catedrei de Drept, la Academia de Științe Economice din București.

Dar care profesase și la Universitatea din Cluj), Raul Volcinski (fost deținut politic, condamnat la 25 ani de închisoare pentru agitație și uneltire pentru că protestase la Cluj în favoarea Revoluției ungare din 1956, înăbușite de sovietici, eliberat în urma amnistiei generale din 1964) au considerat că, după 1980, înrăutățirea vieții în România putea oprită prin înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, liderul român care începuse să plătească datoria externă a României sacrificând viața populației, prin cote, reduceri ale consumului, orientarea produselor exclusiv la export.  

Intelectuali caută executanți. Cum a decurs racolarea?

Raul Volcinski avea o personalitate puternică, știut fiind faptul că, la un moment dat, în închisoare a bătut șase securiști, în timpul unei tentative de evadare. În tot acest timp, nomenclatura comunistă trăia într-un stat paralel, bucurându-se de privilegii pentru ei și acoliții lor. Intelectualii știau că aveau nevoie de oameni de acțiune.

Într-oțară comunistă, în care fiecare se temea de fiecare, criticile la adresa regimului se făceau în șoaptă, dar existau infiltrați peste tot informatorii Securității. 

Era evident că foștii deținuți politici erau permanent supravegheați, însă și supravegherea era un atuu, pentru că și urmăritorii, pe de o parte mizau că ”bătrânii se potolesc”, iar pe de altă parte, era nevoie să se știe ce contacte aveau, ca munca informativă să producă efecte. Erau și cadre active ce urmăreau să aibă performanțe, iar un atentat descoperit la timp putea să aducă faimă celui care l-ar fi împiedicat.

Intelectualii știau din experiența didactică despre faptul că erau și oameni simpli ce doreau să scape din ”cenușiul comunist”, să devină eroi nu doar prin ”îndeplinirea planului”. 

Adică erau căutați așa cum îi numise scriitorul Fănuș Neagu, în romanul său, ”acei nebuni frumoși ai marilor orașe”, oameni dispuși să se înhame la acea activitate, riscând totul și, implicit propria viață. Intelectualii știau că existau deja cărți despre atentate la adresa unor oameni de stat ca Papi, președinți americani, diverși demnitari, regi, împărați. Cenzura comunistă oferea acces la aceste lucrări pentru a arăta decadența capitalismului și triumful comunismului. 

Cum și-au făcut executanții „documentarea” acțiunii de lichidare a „celui mai iubit fiu al Poporului”?

În plus, numeroși eroi comuniști ai propagandei oficiale erau prezentați ca autori ai acestor atentate. Literatura despre Brigăzile Roșii din Italia era permisă, așadar baza preliminară de pregătire exista.

Un alt element fundamental era reprezentat de procurarea armamentului și a muniției. Într-o țară comunistă, unde și mașinile de scris și copiatoarele erau înregistrate la Miliție era greu să ai acces la armament, dar nu imposibil. Și aici, propaganda comunistă de construire a ”omului nou” ajuta acțiunile subversive, în mod indirect. 

Deși regimul comunist după 1964 deschisese drumul urmașilor deținuților politici  la școli, inclusiv în Armată, Miliție și Securitate, aceștia, unii cu o bună pregătire erau oarecum ocoliți.

Armata, Miliția, Securitatea erau pepiniere pentru rudele și apropiații activiștilor de partid, mulți oameni fără valențe intelectuale și aptitudini reale, însă, pentru cine nu cunoaște perioada, ”dosarul de cadre” (datele despre familie, origine, mediul de origine al candidatului, absența legăturilor cu cei plecați în străinătate) avea prim-planul în fața aptitudinilor personale. Cadrele militare în rezervă erau o soluție, însă acestea nu erau slăbite din ochi de Securitate, mai ales că se înregistraseră încercări individuale de fugă, defectări. Intelectualii au decis să se orienteze spre meseriașii ”pricepuți la toate”, munictorii obișnuiți care aveau și ei pasiunile lor sau chiar probleme cu legea.

Cum s-a creat „coeziunea” grupului și cum s-a pregătit „acțiunea”?

 Ca deținuți politici, profesorii știau că în închisori se creau punți de legătură între deținuții politici și cei de drept comun, mai ales în temnițele comuniste. Știau că un fost deținut tot timpul avea o ură față de cel care îl închisese, chiar dacă fusese vinovat. În plus, un fost condamnat, eliberat, trăia într-un mediu impus, trecutul îl urmărea, deci la acesta ideea luptei pentru o viață nouă era prezentă mai accentuat în mentalul său. 

Astfel se face că unul dintre complotiști, Raul Volcinski a decis să îl racoleze pe un șofer de autobasculantă, la o autobază din Craiova, Viorel Rovențu (se mai întâlnește și varianta Rovențiu), care în 1983 avea 26 de ani. Era originar din Stănești, județul Giurgiu. Treptat, Volcinski îi câștigă încrederea lui Rovențu și cei doi încep să dezvolte discuții pe teme de istorie, atentate. 

Rovențu avea cunoștințe militare (își satisfăcuse stagiul militar la arma ”Tancuri”) și i-a făcut impresia lui Volcinski, prin atitudine și comportament că este bun pentru ca grupul să îl inițieze în etapa următoare. Nemulțumirea lui Rovențu era atât față de regim dar și față de faptul că societatea nu îi oferea o șansă în a arăta ceea ce putea. 

Prins în joc, Viorel Rovențu a fost apoi pus în fața planului de eliminare a lui Ceaușescu. Viorel Rovențu și-a asumat rolul și a fost de acord să caute alți parteneri care să îl ajute. Prietenii săi, Petre Tănase și Nicolae Stanciu au fost de acord să intre în complot. Toți membrii grupului de complotiști, inițiatorii și executanții s-au angajat prin jurământ să păstreze secretul acțiunii. 

Folosind rețeaua de telefonie fixă, întâlnirile conspirative la Cluj și București, toți își codificaseră convorbirile și însemnările, inclusiv numele de persoane și locuri. Inițial, se dorea asasinarea lui Ceaușescu, în fața Comitetului Central al PCR, dintr-o casă conspirativă, dar executanții s-au opus afirmând că zona era împânzită cu trupe ale Miliției, Securității. 

(Va urma)