Comisia Europeană recomandă României să recunoască identitatea de gen și să asigure asistență medicală corespunzătoare

Comisia Europeană recomandă României să recunoască identitatea de gen și să asigure asistență medicală corespunzătoareIdentitate de gen. Sursă foto: Freepik

Un raport recent al Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) atrage atenția asupra nevoii de măsuri urgente în România privind combaterea discriminării și protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile.  Potrivit raportului, Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei (ECRI) recomandă României „să pună în aplicare un sistem naţional de monitorizare a incidentelor rasiste şi anti-LGBT în şcoli şi să colecteze date defalcate pe gen privind astfel de incidente, inclusiv cu privire la motivele hărţuirii.”

Practic, Consiliului Europei solicită statului român să implementeze politici clare pentru prevenirea hărțuirii rasiste și anti-LGBT în școli, să stabilească mecanisme eficiente de monitorizare și să creeze un cadru legal pentru recunoașterea juridică a genului. Documentul semnalează lipsuri legislative, dar și efecte grave ale discriminării asupra copiilor, minorităților și comunității LGBT, cerând intervenții rapide pentru respectarea drepturilor fundamentale.

Comisia Europeană dă României un termen de doi ani

În acest sens, organismul Consiliului Europei propune elaborarea, în termen de doi ani, a unui cadru legal clar pentru recunoașterea juridică a genului, precum și stabilirea unor orientări precise pentru furnizarea asistenței medicale afirmative din perspectiva genului.

Recomandările apar în raportul ECRI care analizează evoluțiile cadrului juridic și instituțional din România, precum și politicile de prevenire și combatere a discursului de ură și a discriminării. Documentul se referă la situația din țară până la jumătatea lunii martie 2025, urmând ca implementarea recomandărilor prioritare să fie verificată în următorii doi ani.

Progrese și măsuri pozitive

ECRI menționează că, față de raportul precedent din 2019, România a înregistrat unele îmbunătățiri. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) funcționează în linii mari conform recomandărilor europene, însă „resursele sale financiare şi umane rămân insuficiente”, notează documentul.

Sunt menționate progrese în educația incluzivă și în gestionarea cazurilor de violență școlară, inclusiv a hărțuirii fizice și cibernetice. Totodată, România a adoptat o lege penală specifică împotriva pozițiilor anti-romi și o abordare mai coordonată în combaterea discursului instigator la ură, prin două strategii naționale dedicate prevenirii antisemitismului, xenofobiei și radicalizării.

Raportul menționează și inițiative pentru integrarea romilor, precum regularizarea așezărilor informale și măsuri pentru interzicerea segregării școlare.

Comisia Europeană

Comisia Europeană. Sursă foto: Captură video

Îngrijorări și probleme persistente

În ciuda progreselor, ECRI semnalează că bullyingul rămâne o problemă gravă în mediul educațional, iar aspectele privind orientarea sexuală, identitatea de gen și caracteristicile sexuale lipsesc din programa școlară. Raportul atrage atenția că discriminarea persoanelor LGBTI persistă, iar cuplurile de același sex nu beneficiază încă de recunoaștere legală. Totodată, „cadrul legal nu defineşte clar condiţiile şi procedurile pentru recunoaşterea legală a genului şi nu există ghiduri specifice pentru furnizarea de servicii medicale de afirmare a genului”, se arată în document.

Discursul instigator la ură și situația romilor

ECRI subliniază și creșterea frecvenței discursurilor instigatoare la ură în spațiul public, în special în mediul politic, în presă și online. În același timp, situația romilor rămâne dificilă, cu numeroase așezări informale amplasate în zone poluate și cu mulți copii romi care învață încă în școli segregate, potrivit raportului.

ECRI este un organism specializat al Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului, alcătuit din experți independenți care se ocupă de combaterea rasismului, discriminării, xenofobiei, antisemitismului și intoleranței în Europa. Instituția elaborează rapoarte periodice și formulează recomandări adresate statelor membre pentru îmbunătățirea politicilor de egalitate și protecție a drepturilor fundamentale.