Decizia care îi agită pe fermierii protestatari. CE prelungește facilitățile pentru Ucraina

Decizia care îi agită pe fermierii protestatari. CE prelungește facilitățile pentru UcrainaComisia Europeană. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Comisia Europeană a propus prelungirea suspendării taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către Uniunea Europeană pentru încă un an. Măsura are drept scop susținerea țării, aflată în război cu Rusia. atât timp cât va fi nevoie.

Comisia Europeană a propus prelungirea măsurilor de suspendare a taxelor pentru importurile din Ucraina către Uniunea Europeană. Actul de reglementare are în vedere o perioadă de încă un an. Acesta urmărește să consolideze, în acelaşi timp, protecţia produselor agricole sensibile din UE.

Comisia Europeană prelungește facilitățile

Oficialii de la Bruxelles au acționat în conformitate cu angajamentele UE de a sprijini Ucraina cât timp va fi nevoie, conform unui comunicat de presă. Măsurile comerciale autonome (MCA) pe care le prelungește Comisia Europeană au fost adoptate în iunie 2022. Aceste reglementări reprezintă un pilon esenţial al sprijinului pe care UE în acordă Ucrainei și economiei acestui stat.

Scopul urmărit este de a îmbunătăți situația dificilă cu care se confruntă producătorii şi exportatorii ucraineni în contextul războiului cu Rusia. Măsurile ţin seama, de asemenea, de sensibilităţile agricultorilor şi a altor părţi interesate din UE, arată Comisia Europeană.

Drept urmare, având în vedere o creştere semnificativă a importurilor din anumite produse agricole ucrainene în UE din 2022 şi 2023, MCA conține un mecanism de salvgardare consolidat. Astfel vor fi luate măsuri de remediere rapide în cazul unor perturbări semnificative ale pieţei UE.

Pentru produsele cele mai sensibile – păsări de curte, ouă şi zahăr – este prevăzută o frână de urgenţă care ar stabiliza importurile la volumul mediu din 2022 şi 2023. În cazul în care importurile din aceste produse ar depăşi volumele respective, ar fi instituite tarifele vamale. În paralel, Comisia Europeană propune reînnoirea cu încă un an a suspendării taxelor asupra importurilor din Republica Moldova, în vigoare din iulie 2022.

Importurile din Ucraina au crescut

Sursa foto: EVZ

Parlamentul European va examina propunerile

Propunerile elaborate de Comisia Europeană vor ajunge la Parlamentul European şi la Consiliul Uniunii Europene spre examinare. Obiectivul urmărit este de a asigura o tranziţie fără probleme de la regimul actual al MCA la noul regim ce va intra în vigoare la 5 iunie 2024 pentru Ucraina şi la 24 iulie 2024 pentru Moldova.

Măsurile comerciale autonome adoptate de Comisia Europeană pentru Ucraina au avut un efect pozitiv clar asupra comerţului acestei țări. Au permis ca fluxurile comerciale să rămână stabile, în pofida perturbărilor majore cauzate de război.

Importurile totale ale UE din Ucraina s-au ridicat la 24,3 miliarde EUR în cele 12 luni până în octombrie 2023. Analiza s-a făcut prin comparație cu nivelurile anterioare războiului, de 24 de miliarde EUR.

Având un caracter temporar, măsurile elaborate de Comisia Europeană extind domeniul de aplicare al liberalizării tarifare în cadrul zonei de liber schimb UE-Ucraina. Sunt suspendate taxele, contingentele de export și măsurile de salvgardare aplicate importurilor ucrainene. În paralel, UE şi Ucraina continuă discuţiile cu privire la continuarea liberalizării tarifare permanente şi reciproce  conform articolului 29 din Acordul de asociere UE-Ucraina.

Maia Sandu

Maia Sandu: Sursa foto:gov.md

Comisia Europeană și Republica Moldova

MCA referitoare la Moldova sunt în vigoare de la 25 iulie 2022. Exporturile Moldovei au suferit de pe urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta deoarece, exporturile Moldovei au tranzitat teritoriul ucrainean. MCA elaborat de Comisia Europeană a contribuit la reorientarea exporturilor Moldovei către UE. În ansamblu, exporturile au crescut de la 1,8 miliarde EUR în 2021 la 2,6 miliarde EUR în 2022.

Comisia Europeană propune prelungirea suspendării tuturor taxelor la importurile din Moldova cu încă un an.

În practică este vorba despre expotul a șapte produse agricole care fac obiectul unor contingente tarifare, tomate, usturoi, struguri de masă, mere, cireşe, prune şi suc de struguri.