Situația creată de importul cerealelor din Ucraina. Șase țări, printre care și România, vor aborda împreună problema
- Maria Dima
- 14 aprilie 2023, 17:14
Situaţia creată pe pieţele a şase state-membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina va fi abordată în mod unitar, iar un text ce va fi redactat de către experţi urmează să fie transmis comisarilor europeni pentru Agricultură, respectiv pentru Comerţ, a transmis Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia și Ungaria vor aborda împreună, nu separat, problema importurilor de produse agricole din Ucraina.
”Astăzi a avut loc în format de videoconferinţă întâlnirea miniştrilor agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria, care a început la orele 11:00 şi s-a terminat la 11:47. În cadrul videoconferinţei s-a pus in discuţie situaţia creată pe pieţele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina.
Prin această întâlnire se continuă demersul făcut de Primii Miniştri din Romania, Polonia, Slovacia, Ungaria, respectiv preşedintele Bulgariei, care au semnat o scrisoare adresată Preşedintei Comisiei Europene, prin care s-a solicitat luarea unor măsuri concrete in vederea îmbunătăţirii situaţiei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Problema cerealelor importate din Ucraina
Participanții au fost de acord ca experții să redacteze o informare, agreată la nivel politic, care să fie prezentată atât în cadrul Consiliului de miniștri ai agriculturii din 25 aprilie, cât și transmisă comisarilor europeni pentru agricultură Janusz Wojciechowski și respectiv pentru comerț, Valdis Dombrovskis.
„În cadrul videoconferinţei am convenit ca aceste probleme să nu se abordeze separat, ci in mod unitar de către cele şase state-membre. Am agreat cu toţii, ca experţii noştri să redacteze o informare, pe care să o agreăm la nivel politic după care să fie prezentată atât în cadrul Consiliului de miniştri ai Agriculturii din 25 aprilie, cât şi transmisă comisarilor europeni pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, şi respectiv pentru comerţ, Valdis Dombrovskis", se mai arată în comunicat.
Ministerul de resort menţionează faptul că textul informării va fi convenit de comun acord.