Coaliţie PNL - UDMR la Bihor

Coaliţie PNL - UDMR la Bihor

Organizaţiile judeţene ale celor două partide au convenit o coaliţie pentru următorii patru ani, potrivit unui comunicat de presă semnat de preşedinţii UDMR şi PNL, Kiss Alexandru şi, respectiv, Cornel Popa.

Conform sursei citate, programul comun de guvernare locală şi detaliile colaborării vor fi anunţate în perioada următoare.

Deputatul Cornel Popa a declarat, pentru Rompres, că această coaliţie a fost făcută "aşa după cum a votat electoratul din Bihor".

Dintre partidele româneşti, spune Popa, confirmat desigur de rezultatele alegerilor, PNL a obţinut cel mai mare procent de voturi, astfel încât cele două formaţiuni politice vor putea realiza împreună obiectivele propuse alegătorilor, "fără a fi boicotate" de alte partide, în principal de PD-L.

"Anii trecuţi, am asistat, de multe ori neputincioşi, la accesele de orgolii nemăsurate ale Partidul Democrat, mai ales ale liderilor Petru Filip şi Ştefan Seremi. Am considerat că este cazul ca pentru următorii patru ani să schimbăm această situaţie", a declarat deputatul Cornel Popa.

La Consiliul Local Oradea, din 27 de consilieri, PNL dispune de 10 mandate, PD-L şi UDMR de câte şapte, iar PSD de trei. În acest fel, coaliţia PNL-UDMR va asigura majoritatea.

Cele două partide vor alcătui majoritatea şi în Consiliul Judeţean. Din 34 de mandate de consilieri judeţeni, PNL are 10, PD-L şi UDMR câte nouă, iar PSD şase.

În urma realizării coaliţiei, este posibil ca şi funcţiile de viceprimari şi vicepreşedinţi de CJ să fie acordate tot membrilor PNL şi UDMR.

(13:27)

Ne puteți urmări și pe Google News