Evenimentul Zilei > Actualitate > Cine este proprietarul firmei ce se ocupă de ventilatoarele care au provocat tragedia de la Spitalul Victor Babeș
Cine este proprietarul firmei ce se ocupă de ventilatoarele care au provocat tragedia de la Spitalul Victor Babeș

Cine este proprietarul firmei ce se ocupă de ventilatoarele care au provocat tragedia de la Spitalul Victor Babeș

Firma ar fi administrată de apropiați ai fostului ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, cel care a avut două mandate la acest minister.

Firma care administrează ventilatoarele ce s-au defectat la Spitalul „Victor Babeș” din București, și care a provocat moartea a trei pacienți intubați, ar fi aflată în proprietatea familiei lui Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor. Conform siteului termene.ro, Medist SRL este deținută de fiul acestuia, Alexandru Sebastian Vlădescu și de soția fostului demnitar, Carmen Vlădescu. Împreună au 50,5% din părțile sociale. Alți acționari semnificativi: Ionel Manole cu 34% și Florin Gheorghe Coica cu 8 procente.

Sebastian Vlădescu, ministru de Finanțe în două cabinete

Sebastian Vlădescu a ocupat funcția de ministru al Finanțelor în două mandate. În perioada august 2005 – aprilie 2007, în cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu și în intervalul decembrie 2009 – octombrie 2010, în cabinetul lui Emil Boc.

În anul 2020, societatea a avut o cifră de afaceri de 65 milioane de lei, 87 de angajați și un profit de 6,4 milioane de lei. După tragedia consemnată, luni, la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală, poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Comunicatul celor de la DSU

„Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:

Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă  a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță  a acestor tipuri de echipamente medicale.” Au transmis reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DUS) într-un comunicat.

„Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”

„În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului  a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor  care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat  o creșterea a  presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Instalarea și operaționalizarea  Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului (…)”, s-a mai precizat în comunicat.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.