Cum a fost premiată Ioana Petrescu, fost ministru al Finanțelor, la o săptămână după ce și-a înființat un ONG

Cum a fost premiată Ioana Petrescu, fost ministru al Finanțelor, la o săptămână după ce și-a înființat un ONG

Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta, a primit un premiu din partea Academiei Române, imediat după ce și-a înființat un ONG dedicat schimbărilor climatice.

Premiu de Excelență din partea Academiei Române pentru Ioana Petrescu.

Ioana Petrescu, fostă titulară a Ministerului de Finanțe în Guvernul Victor Ponta, a devenit ”celebră” după ce n-a știut ce înseamnă termenul de specialitate „MTO“ (Medium Term Objective – Obiectivul bugetar pe termen mediu) la o întâlnire cu președintele Traian Băsescu.

Recent, ea a primit din partea Academiei Române premiul de excelență pentru activitatea în protecția mediului.

Premiul i s-a acordat la o săptămână după ce și-a înființat asociația

Premiul i-a fost acordat la o săptămână după ce și-a înființat asociația, a adnotat jurnalistul de investigație Andrei Ciurcanu pe pagina sa de Facebook.

Andrei Ciurcanu lucrează la site-ul de profil Rise Project și e specializat pe anchete care vizează mafia exploatării lemnului. jurnalistul s-a arătat stupefiat de faptul că Academia Română și Institutul Național de Statistică au putut acorda premiul de excelență unei politiciene care nu a făcut absolut nimic în viața ei pentru păduri și pentru mediu, în general.

Jurnalistul dă acest exemplu notoriu pentru a evidenția cum politicienii își vâră nasul în astfel de domenii. În acest mod sunt practic anulate sau nemenționate meritele celor cu adevărat implicați în fenomen.

Andrei Ciurcanu mai exemplifică prin înfiorătoarele cazuri ale pădurarilor atacați și uciși, pe activiștii alergați cu topoarele, pe ziariștii care-și riscă viața scriind despre mafia lemnului. Cu toții sunt ignorați de instituțiile de prim rang, precum Academia Română. În același timp se premiază impostorii bine conectați unde trebuie.

„O să spuneți că sunt cârcotaș, dar nu m-am putut abține. Vreți să vedeți cum politicul vrea să călărească gumos valul dezbaterii din jurul gravelor probleme cu care se confruntă mediul de la noi și să pozeze în salvatori și reprezentanți ai societății civile?

Trageți un ochi pe pagina fostului ministru de finanțe din perioada Guvernului Ponta și fost vicepreședinte al Pro România, doamna Ioana Petrescu.

Fostul ministru a descoperit brusc situația de criză de mediu în care se află țara noastră – păduri, deșeuri, aer – și a înființat o asociație de mediu pe care a lansat-o pe 15 ianuarie 2021”.

Jurnalistul Andrei Ciurcanu continuă:

”O săptămână mai târziu, «pac la războiu’» primește «Premiul de Excelență pentru Implicarea în Conștientizarea Protecției Mediului», în cadrul unui eveniment susținut de Academia Română, Institutul Național de Statistică și Digi 24!? Care au fost criteriile de selecție, numai organizatorii știu!

Este de neînțeles cum, într-o țară în care silvicii sunt omorâți în bătaie, în care jurnaliștii și activiștii care acoperă subiecte de mediu sunt agresați, în care oamenii din control sunt hăituiți și o rara avis, într-o țară ca asta cineva care nu a făcut nimic pentru mediu (aspect recunoscut inclusiv de ministru în mesajul video) nu doar că primeste un premiu de excelență, dar îl și acceptă.

Premiul ”trebuia acordat pădurarilor uciși”, susține jurnalistul

În țara asta, acest premiu de excelență trebuia să fie acordat pădurarilor uciși, onor Academia Română! Oamenilor care și-au pierdut viața pentru a proteja o bogăție, pe care unii o valorifică numai prin vizite la magazinele de mobilă.

Profesionistilor din diferite structuri ale statului care, in ciuda infrastructurii deficitare si a capusarii politice si a amenintarilor, isi fac treaba si atunci cand simt ca nu mai suporta isi asuma riscul de a merge mai departe.

Premiul asta trebuia oferit unor reprezentanti de breasla, precum directorii de la Apele Romane si Directia Silvica Mures, pentru ca fenomenul coruptiei si al capusarii institutiilor (din zona de control, pana la Parlament) a fost cel care a determinat criza de mediu in care suntem.

Trebuia oferit unui om precum biologul de la Semenic, care si-a riscat viata si cariera ca sa se lupte pentru ca in Parcul National sa nu se mai exploateze industrial. Asa cum o fac tacit si alti angajati din alte parcuri din intreaga tara. Cum sunt rangerii din Muntii Rodnei, aia de-i fugaresc hotii de lemn cu tapine si pusti.

Trebuia oferit organizatiilor de mediu din tara care se lupta pentru protejarea raurilor «atacate» de proiectele de Microhidrocentrale care distrug biodiversitatea si frumusetea unor zone. Organizatii care nu au bugete «grase» si unde se face enorm de mult voluntariat.

Nu contest abilitățile fostului ministru în ale mediului. Poate că în timp va dovedi că le are. Măi, dar când nu ai făcut nimic! Măi, dar nimic, și ai venit și c-un discurs sufocat de truisme, cum Sf. Petru să accepți un premiu de excelență?

Ce înseamnă: «Vrem ca pădurile noastre să crească iar?».

Dar, mi-am revenit! In acelasi eveniment a fost premiat si Streinu Cercel. Gala s-a numit – «Împreună protejăm România!».

Profesionalism, tati!”

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News