Fostul deputat Gelu Vișan și fostul jurnalist și senator Sorin Roșca Stănescu au anunțat că ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, ar urma să fie schimbat din post. În locul său va veni Elias Wexler, un român născut la Iași.

Născut în Iaşi, în 1950, Wexler a fost fiul unui reparator de televizoare, familia sa fiind vândută Israelului de către  Ceauşescu. Pe 29 septembrie 2017,  jurnaliștii de la REPORTER DE IAŞI au realizat, în premieră, un interviu cu posibilul ambasador al SUA la Bucureşti, pe care îl redăm integral.

 

Elias Wexler (67 de ani) nu este un necunoscut pentru România, având de mulţi ani relaţii de afaceri şi întâlniri diplomatice cu cei din ţara în care s-a născut. Preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Americane, el are şanse mari să fie numit ambasador al SUA la Bucureşti în locul lui Hans Klemm, diplomat al cărui mandat expiră în viitorul apropiat.

 

Plecat la 15 ani

 

REPORTER DE IAȘI: - Puteţi să ne spuneţi povestea anilor trăiţi în Iaşi?

 

Elias Wexler: - Am locuit în zona Târgu Cucu, aproape de sinagogă, am avut o familie respectată, tatăl meu se ocupa cu repararea televizoarelor, iar bunicul meu deţinea o fierărie. Toţi prietenii mei evrei au plecat din Iaşi în Israel. Eu am plecat din Iaşi în 1965.

 

-Existau persecuţii împotriva evreilor şi în perioada aceea?

 

-Noi am fost forţaţi să plecăm. Familia mea a fost în închisoare de nenumărate ori, sub presupunerea că ar fi deţinut monede din aur, ceea ce era ilegal în acea perioadă. De fapt, noi nu aveam monede din aur şi nici nu au fost descoperite astfel de monede la noi vreodată, pentru că nu aveau cum să fie găsite, din moment ce nu deţineam aşa ceva. La acea vreme, fostul preşedinte Iliescu, un prieten de-al tatălui meu, l-a ajutat o dată să iasă din închisoare. Bunicii mei, ultimii care au plecat spre Israel, au fost nevoiţi să facă acest lucru în momentul în care pământul şi casa le-au fost luate cu forţa.

 

- A primit Statul Român bani de la Statul Israel pentru a vă da viza de plecare? Ştiţi suma?

 

- Nu cunosc detaliile, dar răspunsul este: „Da!” Din câte ştiu, pentru fiecare evreu a fost plătită suma de 2.800 de dolari americani. Noi am plecat fără paşapoarte, am fost transferaţi în Italia şi am aşteptat acolo pentru a primi acceptul de a intra în Israel. De fapt, noi eram refugiaţi.

 

- Cum aţi ajuns în Statele Unite ale Americii?

 

- În timpul serviciului militar în Armata israeliană, am cunoscut o fată americană, care vizita oraşul Tel Aviv. În 1974, am mers la New York şi m-am însurat cu ea.

 

Elias Wexler a venit în Iaşi în urmă cu câţiva ani, dar a suferit o dezamăgire

 

Meserii de tot soiul

 

- Aţi pornit de la zero cu Zero International şi aţi devenit unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din SUA. Care este secretul?

 

- Vreau să încep acest răspuns prin a spune că încrederea în forţele proprii, dedicarea şi perseverenţa au făcut parte mereu din personalitatea şi fiinţa mea, iar, astfel, cred că au constituit şi motivul succesului meu în afaceri. Am fost nevoit să lucrez pe toată durata Facultăţii de Inginerie. Am fost mecanic auto, taximetrist, hamal, curier, proiectant. Chiar şi înainte de a absolvi, avusesem slujbe în domeniul ingineriei şi, în trei ani de la absolvirea cursurilor, în CV-ul meu era deja destulă experienţă, astfel că am fost ales pentru a nouă slujbă de către o companie privată foarte mică, denumită Zero Weatherstripping. Am fost angajat pentru dezvoltarea produselor. Totuşi, leafa era atât de mică, încât nu-mi ajungea să supravieţuiesc.

 

La trei ani după angajarea mea la Zero Weatherstripping mi-am dat demisia şi am deschis un mic start-up, denumit Click Automation. Făceam echipament automat de asamblare. Compania a avut un foarte mare succes. Astfel, după trei ani am vândut-o şi, cu profitul obţinut, am cumpărat compania pentru care lucrasem: Zero Weatherstripping.

 

La acea vreme erau puţini angajaţi, iar vânzările au fost reduse drastic. Sub managementul meu, numele companiei a fost schimbat în Zero International, fiind adăugate patru fabrici în SUA, dar şi altele în Marea Britanie, Japonia, Emiratele Arabe Unite, precum şi cu distribuţie extinsă în 34 de ţări. Produsele pe care le făceam noi erau recunoscute ca fiind cele mai bune din industria de profil mondială. Erau folosite în locuri precum Casa Albă, Pentagonul, Turnurile Gemene şi, mai apoi, după atacul terorist din 11 septembrie 2001, la Turnul Libertăţii, Piramida din Paris etc. După atacul terorist din 11 septembrie 2001, am reprezentat o parte foarte importantă a echipei care a modificat cu succes standardele în ce priveşte prevenirea incendiilor în SUA, care au devenit lege pentru noile construcţii. Datorită practicilor noastre în afaceri şi faptului că mă aflam în New York, am fost rugat să conduc Sectorul New York al Consiliului de Coordonare al Manufacturii Decisive, care face parte din Departamentul Securităţii Naţionale a SUA, poziţie pe care am ocupat-o pentru patru ani, adică maximum admis de lege.

 

Un mare susţinător al drepturilor salariale minime

 

- Dacă veţi deveni ambasador, care sunt cele mai importante puncte pe care le veţi discuta cu precădere cu Guvernul român?

 

- Alianţa strategică dintre SUA şi România s-a dezvoltat rapid şi cu succes şi reprezintă, din multe puncte de vedere, o muncă asiduă a ambasadorilor SUA la Bucureşti şi a ambasadorilor români la Washington. Se va aştepta de la mine să continui această muncă, pentru a ne asigura că efortul foştilor ambasadori nu se va pierde. În acelaşi timp, sub Preşedintele Trump, politicile s-ar putea schimba şi va ţine de mine să mă asigur că ele sunt clar înţelese în România. De asemenea, ştiu că acordarea vizelor reprezintă un punct important în România, în special pentru comunitatea de afaceri, şi este tot responsabilitatea mea să îl explic responsabililor din SUA.

 

- Oamenii de afaceri din România se plâng de faptul că Guvernul ia unele măsuri care îi dezavantajează. De exemplu, intenţionează să dea o lege prin care oamenii de afaceri să fie obligaţi să mărească salariile angajaţilor cu un anumit procent.

 

- Eu sunt un mare susţinător al drepturilor salariale minime pentru toţi angajaţii. Menţinerea nivelului de trai la anumite standarde este o cerinţă necesară pentru dezvoltarea unei comunităţi de succes. Această cerinţă şi diminuarea taxelor şi impozitelor reprezintă factori extrem de încurajatori. Mărirea tuturor salariilor nu este dăunătoare, ci reprezintă o modalitate de a motiva oamenii să se autodepăşească şi îi ajută pe cei care câştigă prea puţin pentru a se putea descurca.

 

„DNA face treabă bună”

 

- Ce părere aveţi despre activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie?

 

-Face o treabă bună.

 

- Există unii politicieni şi reprezentanţi ai mass-media care acuză DNA că ar fi comis unele abuzuri. Cum comentaţi?

 

- Nu comentez.

 

- Credeţi că Rusia are acces la politicieni din România, pentru a-şi impune interesele şi pentru a slăbi influenţa SUA în această regiune?

 

- Nu am de unde să ştiu.

 

„Preşedinţii, fiecare dintre ei, merită câte o medalie”

 

- Care a fost cel mai bun preşedinte al României după 1990?

 

- Preşedintele Iliescu a fost un mare susţinător al Camerei de Comerţ Româno-Americane, o organizaţie pe care o conduc în New York. De fiecare dată când a fost în vizită în New York (şi a venit destul de des), s-a întâlnit cu conducerea, dar şi cu membrii organizaţiei noastre. (…).

 

Îl consider pe Preşedintele Constantinescu un prieten. Nu numai că s-a întâlnit cu membrii Camerei de Comerţ de fiecare dată când a vizitat New York-ul, dar ne întâlnim şi acum, când ajunge acolo. Discuţiile noastre sunt mereu despre ceea ce se poate face pentru a promova România în Statele Unite ale Americii. Preşedintele Băsescu a fost foarte formal cu noi. Ne-am întâlnit doar în cadre formale, iar discuţiile au fost controlate de cerinţele date de protocol. Preşedintele Iohannis nu s-a întâlnit încă, până în acest moment, cu reprezentanţii Camerei de Comerţ, dar am înţeles că vizitele sale în SUA de până acum au fost ghidate de cereri politice, în perioade care nu au permis nimic altceva. Fiecare dintre Preşedinţii români a fost nevoit să se descurce cu diverse probleme şi cred că fiecare dintre ei s-a comportat având în vedere interesele României. Cred că au reuşit cu toţii în această privinţă. Gândiţi-vă doar la cât de mult s-a schimbat această ţară după Revoluţie! Oamenii merită laudele, iar Preşedinţii, fiecare dintre ei, merită câte o medalie. Progresul care a avut loc în România într-o perioadă atât de scurtă din punct de vedere istoric nu ar fi putut fi posibil fără contribuţia şi ghidarea oficialilor de top de la guvernarea ţării.

 

Wexler (dreapta) i-ar putea locul actualului ambasador, Hans Klemm (stânga)

 

„Critica este sănătoasă”

 

- Unii politicieni români au criticat influenţa Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. Unul dintre ei a cerut chiar expulzarea Ambasadorului Klemm. Cum comentaţi?

 

- Ca american, nu-mi place să aud că Ambasadorul nostru este criticat şi că o persoană din spaţiul politic cere înlocuirea sa. Dar, tot ca american, înţeleg procesul prin care dreptul la liberă exprimare, emiterea unor idei libere, exersarea crezurilor politice sunt esenţiale pentru succesul democraţiei din România. Critica este sănătoasă. Evoluţia relaţiilor strategice dintre SUA şi România din ultimii doi-trei ani a fost posibilă, în parte, şi datorită susţinerii constante a Ambasadorului. Iar această dezvoltare a relaţiilor este una politică, militară, culturală şi economică. A fost vorba despre o responsabilitate foarte mare pe care Ambasadorul Klemm şi-a asumat-o cu un mare succes.

 

Inţiativă eşuată la Operă

 

- Aţi mai fost prin Iaşi după 1965? Când şi cu ce scop?

 

- Pentru mine, cea mai importantă revenire în Iaşi a fost acum câţiva ani, când am discutat cu ceea ce credeam eu că reprezintă conducerea Operei. Voiam să înfiinţez un fond pentru repararea intrării la Opera Naţională Română din Iaşi, fiind vorba despre porţile care au fost făcute la începutul anilor ‘50 de către bunicul meu. Din păcate, visul meu a rămas doar la stadiul de... vis.

 

- Pe cine mai cunoaşteţi în Iaşi?

 

- Sunt bucuros că am menţinut legătura cu o prietenă din copilărie şi e singura pe care o mai recunosc. Abia aştept să mă întâlnesc în curând cu copilul şi cu nepoţii ei.