Cine este Gheorghe Iscru, falsul general SIE. De la „Don Juan” de internet la „rechin” al fondurilor europene. Exclusiv

Cine este Gheorghe Iscru, falsul general SIE. De la „Don Juan” de internet la „rechin” al fondurilor europene. ExclusivUna din fotografiile lui Gheorghe Iscru din anul 2010. sursa: arhiva

Un personaj interesant în scandalul Adriana Georgescu-PNL este falsul general SIE, Gheorghe Iscru. Un personaj extrem de sulfuros, cu o carieră bogată în zona escrocheriilor. Deci nu este la prima abatere...

În peisajul infracțional din România, figura lui Gheorghe Iscru (cunoscut în cercurile intime drept „domnu’ George”) se distinge prin capacitatea cameleonică de a specula două slăbiciuni umane fundamentale: nevoia de afecțiune și lăcomia. Ceea ce a început ca o serie de înșelăciuni sentimentale minore s-a transformat, în timp, într-o “magie”, un mecanism complex de fraudare a oamenilor de afaceri, Iscru ajungând să promită influență asupra unor contracte publice de zeci de milioane de euro.

Începuturile lui Gheorghe Iscru: „Geo7geo7” și metoda „Loverboy”

În anii 2000, înainte de a deveni un pretins broker de influență la nivel guvernamental, Gheorghe Iscru și-a exersat talentele de manipulator în mediul online. Sub pseudonimul „geo7geo7”, acesta a activat intens pe site-urile de matrimoniale, unde a pus în scenă metoda clasică a escrocului sentimental.

Profilul său era atent construit: un om de afaceri de succes, carismatic și disponibil. Victimele sale, zeci de femei care căutau un partener stabil, erau seduse și convinse de seriozitatea intențiilor sale. Odată câștigată încrederea, „domnu’ George” trecea la etapa financiară.

Sub diverse pretexte, acesta împrumuta mii de euro de la victimele sale, semnând adesea chitanțe de mână sau contracte de împrumut fără nicio valoare reală, pe care „uita” sistematic să le onoreze. Această etapă a fost școala sa de manipulare, locul unde a învățat că aparențele pot genera profituri substanțiale.

Una din fotografiile lui Gheorghe Iscru din anul 2010

Una din fotografiile lui Gheorghe Iscru din anul 2010. sursa: arhiva

Lovitura carierei: infiltrarea în minister

Trecerea de la escrocherii sentimentale la marea corupție s-a făcut tot prin intermediul unei relații amoroase, dar de data aceasta cu o miză strategică. în 2010, Iscru a sedus-o pe Laura Gâtlan, o femeie de aproximativ 40 de ani, care ocupa o poziție cheie: secretara personală a secretarului de stat Răzvan Murgeanu din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței (MDRL).

Transformând-o pe Gâtlan în complice și prezentându-se drept logodnicul acesteia, Iscru a obținut accesul la o resursă inestimabilă: informații și credibilitate. Cei doi au pus la punct o schemă de fraudare a firmelor de construcții dornice să câștige contracte cu statul.

Mecanismul era simplu, dar eficient: Iscru pretindea că are influență directă asupra licitațiilor publice și cerea „taxe de consultanță” sau șpăgi mascate, pornind de la 5.000 de euro, promițând că banii ajung la oficiali înalți sau în pușculița de campanie a partidelor politice.

Consultanță și bani pentru partid

Întâlnirile aveau loc în locații de lux, precum Cafe Milano din București, sau chiar în străinătate.

Una dintre societățile spaniole care au încăput în brațele „găștii lui Murgeanu" a negociat cu acesta chiar la Barcelona, unde Isem a aterizat împreună cu șase tinere „însoțitoare", bune de distras atenția partenerilor de „afaceri". 25.000 de euro a luat Iscru din mâna spaniolilor fără să semneze vreun document. Reprezentanții firmei spun astăzi că acești bani sunt pierduți.

Iscru a încasat un avans de 10.000 de euro, pe contract de consultanță, de la o firmă din Ungaria, promițând la schimb câștigarea licitației pentru lucrarea de reabilitare a DJ Bellu-Tinca-Leș. Firma reprezentată de Gabor Buzaș i-a plătit astfel o șpagă cu chitanță și patri martori lui George Iscru. Întâlnirea a avut loc la Orșova, iar după aceea George Iscru a dispărut. Contactat, acesta a transmis pe mail că s-ar afla într-un sanatoriu, după ce i-a fost extirpat un plămân!

Miza Bistrița-Năsăud: Iluzia de 43 de milioane de euro

Apogeul tupeului lui Iscru l-a reprezentat tentativa de a parazita proiectul „Sistemul de management integral al deșeurilor solide” de la Tărpiu, județul Bistrița-Năsăud. O investiție uriașă, de aproximativ 43,69 milioane de euro, finanțată prin Programul Operațional Sectorial de Mediu.

Folosind informații publice de pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), dar prezentându-le ca „ponturi” interne, Iscru și Gâtlan au contactat diverse firme interesate de construcția depozitului ecologic. Escrocul le flutura pe sub nas iluzia că poate „unge” mecanismele decizionale la nivel de Consiliu Județean sau primării. Pentru a părea legitim, el emitea documente contabile pe firme unde nu avea nicio calitate oficială, „Florexy Servimpex” sau „Internațional LTD”, dar indica contul său personal pentru virarea banilor.

Falsul general SIE, Gheorghe Iscru rămâne prototipul escrocului care a înțeles perfect patologiile sistemului de achiziții publice din România. El nu a vândut influență reală, ci a vândut speranța că legea poate fi ocolită.

Succesul său de moment s-a bazat nu doar pe abilitățile sale de manipulator, ci și pe disponibilitatea a zeci de oameni de afaceri de a da mită pentru a obține contracte, transformându-se din potențiali beneficiari în victime sigure ale propriei lăcomii. Tăvălugul dosarelor penale a oprit însă ascensiunea celui care se visa un mogul al consultanței „de culise”. Până în ziua de azi.

23
3

1 comentarii

  1. Stoicu Camy spune:

    SIE nu mai ce a fiost. Retelele de pa nord america si europa occidentala sunt distruse de Talpes. Nici nu e clar cu ce se ocupa.