Un tribunal din Amsterdam l-a condamnat pe un imigrant afgan de 38 de ani, care a violat o tânără olandeză cu handicap mental, la o pedeapsă mai ușoară pentru ca agresorul să nu-și piardă permisul de ședere.

Acest eveniment, petrecut pe 18 septembrie, este unul crucial pentru schimbările civilizaționale care se petrec în ritm galopant în Europa. Iată de ce:

Prima revoluție comunistă mondială a eșuat lamentabil din cauza unui viciu de teorie: Proletariatul, clasa politică gândită de Marx, Lenin și compania ca principal vehicul al schimbărilor politice, s-a îmburghezit. Odată cu dezvoltarea capitalismului, a crescut și nivelul de trai al muncitorilor, cărora le-a pierit astfel cheful de revoluție. A început să le placă exploatarea și să le pută lupta de clasă.

A doua revoluție comunistă mondială, pe care o trăim în acești ani, a înlocuit Proletariatul cu Minoritățile. Schimbarea este de o genialitate diabolică, deoarece noul vehicul purtător de revoluție este practic inepuizabil: aproape orice fapt, situație sau concept imaginabile presupun existența unei minorități, ceea ce înseamnă un bazin infinit de posibilități. Iar în cazul în care o minoritate își epuizează „resursele revoluționare” poate fi înlocuită cu altele.

Mai mult, în cadrul unei minorități pot apărea sub-diviziuni, care să aducă un suflu revoluționar proaspăt. Am dat cu alte ocazii exemplul minorităților sexuale, care se înmulțesc într-un ritm amețitor. În doar câțiva ani, inițialele LGBT... au devenit zeci, etichetând grupuri cu cât mai mici, cu atât mai dornice de luptă și afirmare.

În vechea teorie marxist-leninistă, clasa muncitoare era aliată cu țărănimea. Între cele două se admitea existența unor contradicții, dar acestea erau numite neantagoniste. Cum realitatea refuza să țină cont de principiile teoretice propovăduite la orele de învățământ politic, politrucii din întreg lagărul socialist făceau eforturi disperate să aplaneze conflictele, adeseori sângeroase, dintre muncitori și țărani

Numărul practic infinit de minorități face imposibilă o pacificare a controverselor dintre acestea. Așa s-a ajuns în Germania, prin 2010, la un conflict deschis între zoofili și asociațiile pentru protecția animalelor, dar totul a rămas la nivel de declarații acuzatoare. În 2016, conflictul a trecut Oceanul și a fost instituționalizat și tranșat: Curtea Supremă din Canada a statuat că bestialitatea (sexul dintre om și animal) este legală dacă nu implică penetrare!

De săptămâni bune, lumea minorităților este martora unei bătălii pe viață și pe moarte: transgenderi (a nu se confunda cu transsexualii!) contra feministe. Icoana mișcării feministe mondiale, australianca Germaine Greer (foto) a fost pusă la stâlpul infamiei pentru afirmația că un bărbat biologic care se declară femeie nu poate înțelege cu adevărat sufletul feminin. În replică, trans-activiștii au afirmat că Greer și celelalte ca ea sunt niște TERF-e (Trans-Exclusionary Radical Feminists).

Conflictul a mers până acolo încât, în aprilie, un trans-activist britanic, bărbat biologic de 26 de ani, care își spune Tara Wolf (foto), a atacat-o și agresat-o în Hyde Park pe activista feministă de 61 de ani, Maria Maclachlan.

O altă feministă, Kelly-Jay Minshull, a pus mai multe afișe în orașul Liverpool, în timpul congresului Partidului Laburist din septembrie. Acestea conțineau doar definiția cuvântului „femeie” potrivit dicționarului Google: „Femeie, femei – substantiv – femelă umană adultă”.

A doua zi, compania de afișaj, care a încasat 700 de lire sterline pentru a expune bannerele lui Minshull, a primit o plângere din partea unui doctor și trans-activist (dar care nu este transgender) pe nume Adrian Harrop, pe motiv că afișele fac ca persoanele transgender să se simtă în „nesiguranță”. Compania a retras afișele și a prezentat scuze public comunității transgender ofensate.

Ideologii neo-marxismului actual nici nu se gândesc să stăvilească asemenea conflicte aiuritoare, pentru că ele mențin trează vigilența revoluționară. Împiedică posibilitatea ca noua luptă de clasă să se lase pe tânjală. Pe de altă parte, însă, ei au simțit nevoia introducerii unei ordini în tot acest haloimis, cu dublul scop de a acoperi cu o pojghiță de seriozitate o uriașă debandadă ideologică și de a stabili o ierarhie a minorităților, pentru o mai eficientă manipulare a lor.

Așa a apărut în 1989, din căpșorul creț al activistei americane pentru drepturile omului, Kimberle Williams Crenshaw, teoria intersecționalismului.

Pornind de la faptul că, în secolul XIX, activistele de culoare nu erau primite în rândul feministelor, Crenshaw a inventat o scară a victimelor abuzurilor sociale și politice. Intersecționalismul poate fi aplicat în orice domeniu. Astfel, negrii trebuie să fie privilegiați în fața albilor, deoarece sunt considerați mai vulnerabili, homosexualii trebuie protejați de heterosexuali, transgenderii de feministe, zoofilii de iubitorii de animale și așa mai departe, la nesfârșit.

Deschiderea vraiște a frontierelor Europei în 2015, a introdus în scena revoluției mondiale o minoritate-regină, căreia îi sunt rezervate toate privilegiile: imigranții musulmani. Aceștia sunt plasați în vârful tuturor ierarhiilor intersecționale și toate celelalte minorități par să se supună.

Astfel, membrii comunității LGBT au fost în primele rânduri ale celor care i-au întâmpinat cu entuziasm pe refugiații din Siria și Irak, printre care s-au strecurat numeroși combatanți ISIS, gruparea care îi execută pe homosexuali aruncându-i de pe case.

Feministele au fost în primele rânduri ale protestelor împotriva interzicerii vălului islamic și al burqini, costumul de baie islamic, în Occident. Tot ele au salutat lansarea unor jucării „tematice”, precum păpușa Barbie îmbrobodită, pentru ca micuții europeni să fie educați în diversitate și supunere.

Marșul Femeilor, organizat a doua zi după instalarea oficială a lui Donald Trump, îl acuza pe acesta că este personificarea patriarhatului arhaic. Una dintre cele mai importante figuri ale organizatoarelor a fost Linda Sarsour (foto), considerată o eroină în rândul feministelor și al cercurilor de stânga din Statele Unite.

Cunoscută pentru relațiile sale cu gruparea teroristă palestiniană Hamas, purtând vălul islamic la toate manifestațiile de protest la care participă, adeptă a legii islamice Sharia, Sarsour este și ea întruchiparea unui patriarhat: cel musulman.

Însă, conform principiilor intersecționalismului, patriarhatul musulman este bun, în vreme ce „patriarhatul” alb al lui Trump este detestabil.

Acesta este în linii mari peisajul revoluției comuniste mondiale aflate în curs. Până acum, guvernele occidentale au sprijinit în mod fățiș intersecționalismul, prin tratamentul privilegiat acordat minorităților, în special al imigranților islamici.

Decizia din 18 septembrie a tribunalului din Amsterdam marchează însă un pas înainte esențial: legalizarea de către justiție a intersecționalismului.

„Tribunalul consideră pedepsele cu închisoarea de doi ani ca limită minimă pentru violul vaginal și oral”, se arată în decizia instanței olandeze. Dar „ținând cont de circumstanțe, tribunalul districtual a apreciat că nu trebuie să dicteze o astfel de pedeapsă împotriva acuzatului, deoarece aceasta ar avea consecințe considerabile pentru cetățenii străini”.

Aplicarea unei pedepse mai mari de doi ani de închisoare ar fi dus automat la pierderea de către Zaman S al dreptului de rezidență în Olanda și la expulzarea sa. Drept care a fost condamnat la 20 de luni.

O minoritate – cea a persoanelor cu handicap –a fost oficial decretată ca inferioară altei minorități – imigranții musulmani. Justiția occidentală tocmai a legalizat Sharia. Homosexualii, atât de înfierbântați în aceste zile împotriva Referendumului de la București, ar trebui să se teamă de turnura Noii Revoluții Comuniste.