China vrea să limiteze accesul pe Everest

China vrea să limiteze accesul pe Everest

Autorităţile chineze vor să limiteze numărul alpiniştilor care se caţără pe Everest pentru a proteja mediul înconjurător fragil al celui mai înalt vârf din lume, relatează presa chineză, preluată de AFP.

"Trebuie să limităm numărul celor care vor să practice alpinismul pe Everest, activitate ce are un impact negativ asupra mediului", a declarat directorul Biroului tibetan al Protecţiei Mediului Zhang Yongze, citat de agenţia chineză Nouvelle.

"Totodată, va trebui să întărim gestiunea activităţilor comerciale legate de munte. Nu am vrea ca tot mai mulţi oameni să vină şi să disturbe mediul înconjurător de pe vârf", a adăugat acesta.

Autorităţile le reproşează alpiniştilor şi celorlalţi vizitatori că lasă în urma lor deşeuri care nu se biodegradează din cauza frigului puternic. Astfel că, noi reguli vor fi impuse în perioada următoare doar pe versantul tibetan al Everestului, nu şi pe cel nepalez.

În plus, autorităţile vor să cureţe şi pantele de deşeurile lăsate în urmă, asigurându-se astfel că fiecare picătură de apă care ajunge pe cursul râurilor să fie curată.

(15:30)

Ne puteți urmări și pe Google News