Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > China nu este în poză
China nu este în poză

China nu este în poză

Viața de Apoi a tancurilor. În primele zile ale lui septembrie, atenția jurnaliștilor din lumea întreagă  era concentrată asupra declarațiilor generalului Andrey Gurulyov, deputat în Duma de Stat. Reluând acea idee fixă a Regimului Putin, anume distrugerea Marii Britanii, dânsul aprecia că „Ținta principală nu este Germania sau Franța – ci insulele britanice. (...) Arma hipersonică are o putere de distrugere extraordinară, aproape echivalentă cu o armă nucleară și este și precisă.

În jur de 50 ar distruge toate centralele electrice din Marea Britanie. E cea mai apropiată țintă, este o țintă frumoasă, care ne-ar permite să schimbăm rezultatul acestui conflict din Ucraina. Deci, prin lichidarea Insulelor Britanice, cred că vom termina această poveste.” O fi iminentă extinderea războiului?

În spatele amenințărilor propagandistice s-a derulat însă un moment care, pentru mine, a lămurit lucrurile: la 4 septembrie, prim-ministrul Federației Ruse, Mihail Vladimirovici Mișustin, a semnat o Hotărâre de Guvern. Prin aceasta, se ordonă Ministerului Apărării să organizeze două uzine pentru repararea tehnicii blindate: Uzina nr. 71, care va fi amplasată în orașul Ramenskoye (Regiunea Moscova) și Uzina nr. 72, în orașul Kamensk-Șahtinsky (Regiunea Rostov). Calendarul e tacticos: abia pe 1 iunie 2023 va începe producția. Implicit, acest calendar infirma afirmațiile generalului Gurulyov: ”această poveste” din Ucraina nu se va termina zilele acestea, prin atacarea Marii Britanii.

Am folosit acest element pentru a fundamenta evaluarea: „dacă evoluțiile continuă, spre sfârșitul lunii noiembrie, odată cu revenirea rasputiței, așa-zisa operațiune specială din Ucraina se va împotmoli într-un conflict înghețat.” Dar mi-a rămas o serie de întrebări fără răspuns – ceea ce, în limbajul nostru, se numește ”rest la analiză”.

Stocul intangibil. Păi de unde vor apărea, în mai puțin de un an, două mari uzine noi de reparat blindate? Infrastructura necesară e gigantică, iar echipamentele trebuincioase nu pot fi importate: Rusia e sub embargou. Răspunsul este evident: Guvernul Rusiei a decis să scoată de la stocul de război două Baze de Reparație de Front (BRF). De aceea e nevoie de nouă luni de eforturi și de o Hotărâre de Guvern: pentru a scoate dotările din stocul intangibil, trebuie aprobarea prim-ministrului. Altfel, Ministerul Apărării își putea organiza uzinele de reparații prin Ordin de Ministru și se rezolva într-o lună-două. Iar accesarea stocurilor intangibile ale Districtului Vest explica și zvonul despre iminenta mobilizare care apăruse, ca din senin, prin mediile jurnalistice de la Moscova.

Dar ce este o BRF? La război, tancurile, transportoarele și mașinile de luptă a infanteriei sunt folosite în condiții grele de teren și climă, sub focul inamic. Experiența din al doilea Război Mondial arată că, în medie, pe durata unei operațiuni de arme întrunite (3-4 săptămâni), tancurile au nevoie de 2 sau 3 reparații mai mici sau mai mari. Dacă e vorba de schimbarea unei șenile, asta se face de către autoatelierul din compunerea batalionului mecanizat. Dacă lucrarea e mai complicată – spre exemplu schimbarea ambreiajelor laterale, sau înlocuirea radiatorului – tancul e remorcat până la coloana auto din compunerea brigăzii de arme întrunite. Acolo sunt și piesele de schimb, înafara razei de acțiune a artileriei inamice. Sunt însă și reparații deosebit de complexe, care implică reglaje de precizie: schimbarea stabilizatorului sau a țevii tunului, spre exemplu.

Atunci tancul e încărcat pe platformă și trimis la BRF, la baza de reparații din subordinea nemijlocită a Frontului : o adevărată uzină, unde au piese de schimb, echipamente specializate, tehnicieni calificați și  standuri de probă bine dotate. Departe de raioanele unde se dau lupte. Pe timp de pace, fiecare District Militar are propria BRF, în conservare, dispersată în depozite, pentru a nu putea fi distrusă prin surprindere. Pe timp de război, Districtele Militare ale Rusiei se transformă în Fronturi, care desfășoară fiecare câte o BRF. La 4 septembrie, Guvernul Rusiei a dispus desfășurarea BRF aferente Districtelor Militare Vest și Sud – deși nu e stare de război, deci nu există Fronturi.

Situația are două implicații. La 5 septembrie 2022, Guvernul Rusiei a ordonat scoaterea unor dotări – și ce dotări! – din stocul intangibil al Frontului de Vest, care la o adică ar trebui să țină piept NATO. Așa ceva nu s-a mai întâmplat de 77 de ani! Înseamnă că nevoia e mare. Dar oare de ce e nevoie mare? Că doar nu se pune problema să mai repare miile de blindate transformate în fiare vechi, rămase pe câmpiile Ucrainei?

Înseamnă că, în perspectiva anilor ce vin, Rusia scontează să repare și să modernizeze, în ritm alert, stocul de blindate care n-au putut fi trimise în Ucraina, fiind nefuncționale și/sau descompletate. Iar pentru aceasta, uzina OAO UralVagonZavod nu e de ajuns: pentru trecerea din conservare în serviciul de front a unui tanc T-72 (T-90) normativele prevăd lucrări care se întind pe 1… 2 luni, iar pentru un T-80, până la 3 luni!

Rămâne un aspect neclar: cu ce piese vor face reparațiile? Că o serie de piese necesare erau produse de uzinele ZIM din Harkov, Ucraina – pe care Armata Rusă tocmai le-a demolat! Acum o lună, întrebat despre asta, ministrul Industriei și Comerțului, Denis Valentinovici Manturov, explica jurnaliștilor: „În ce privește asigurarea, de către întreprinderile noastre, a nevoilor Ministerului Apărării, bineînțeles că sunt unele tensiuni privind unele echipamente și componente. Dar avem provizii suficiente pentru o perioadă de adaptare, iar munca de asimilare a componentelor necesare a și început.” Declarația a survenit la 14 august, în contextul în care Kazahstanul, care produce multe componente sub licență ZIM, a anunțat că nu va furniza Rusiei arme și piese de schimb pentru arme.

Deci, pentru moment, Rusia mai are piese de schimb, luate din stocul intangibil de război cu NATO. Iar după ce stocurile se epuizează, vom mai vedea! Dar ce se ascunde în spatele acestui ”vom mai vedea”, pe care se întemeiază viitorul puterii militare ruse?

Buzduganul chinezesc. Cheia întregii situații a apărut zilele trecute. În drum spre reuniunea Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OSC), președintele Chinei, domnul Xi Jinping, a făcut o escală la Astana, capitala Kazahstanului. Acolo s-a întâlnit cu președintele kazah, Kassym-Jomart Tokayev. Discuția dintre cei doi șefi de Stat a fost discretă, în chineză: domnul Tokayev e un sinolog de reputație internațională.

O fi România ”la Porțile Orientului”, dar Kazahstanul e chiar Orientul get-beget. Așa că, după câteva zile, s-a aflat și ce au discutat, în chineză, cei doi președinți. Domnul Tokayev s-a plâns că Moscova exercită presiuni asupra Kazahstanului, pentru ca industria de apărare kazahă să furnizeze Rusiei subansamble pentru cele două noi uzine de reparat blindate, proaspăt înființate la Ramenskoye și Rostov. Și nu e vorba de simple piese de schimb produse de kazahi, ci de subansamble complexe, realizate cu importuri de completare din Occident: Kazahstanul nu se află sub sancțiuni internaționale, iar Kremlinul dorește să profite de acest lucru. Domnul Tokayev a arătat că a refuzat ferm implicarea în ceea ce a calificat drept ”contrabandă cu arme”, atrăgând atenția că asemenea acțiuni nu au cum să scape atenției Occidentului și ar duce la extinderea embargoul și asupra țării sale. Iar asta ar afecta interesele Chinei: Kazahstanul e prima etapă a preconizatului nou Drum al Mătăsii, ”One Road”, promovat de Beijing.

De fapt, domnul Tolkayev, vechi diplomat, își calculase bine argumentele, știind că interesele Chinei sunt deja afectate de politicile aventuriste ale Regimului Putin: conform celor mai recente comunicate lunare ale Administrației Generale a Vămilor din China, exporturile chinezești către Rusia s-au prăbușit cu peste 50% de la începutul anului, scăzând de la peste 8,1 miliarde $ lunar la sub 3,8 miliarde $. Iar scăderea continuă, ceea ce contribuie la actualele dificultăți economice cu care se confruntă China.

Domnul Tokayev a adăugat că Vladimir Putin nu a acceptat argumentele părții kazahe, ba mai mult, a reacționat punând presiune pe autoritățile de la Astana, prin intensificarea propagandei revizioniste, autonomist-separatiste în rândul minorității etnice ruse din Kazahstan (20% din populație). La rândul său, președintele Chinei a arătat că această stare de lucruri îi este cunoscută (m-aș fi mirat să fie altfel, știu de ani mulți eficiența serviciilor de informații chineze). Și a adăugat că Vladimir Putin tocmai a promulgat un nou Concept de Politică Externă a Federației Ruse, alcătuit în jurul noțiunii de „Lumea Rusă”, un construct ideologic pe care ideologii revizioniști ruși l-au folosit pentru a ”justifica” intervenția Rusiei în afara țării, în sprijinul vorbitorilor de limbă rusă.

La sfârșitul întrevederii, declarațiile publice ale președintelui chinez au fost sobre și la obiect: a afirmat clar ca țara sa va susține independența și integritatea Kazahstanului. Acesta a fost buzduganul pe care domnul Xi la trimis înaintea sa, spre Samarkand.

Ultima speranță. La Samarkand, domnul Vladimir Putin a sosit împreună cu viceprim-ministrul Guvernului Rus, Alexander Valentinovici Novak. Fost ministru al Energiei, domnul Novak spera să perfecteze cu partea chineză un acord privind realizarea gazoductului ”Forța Siberiei 2”. Pe banii părții chineze, evident. Speranțele Kremlinului erau mari: excedentul bugetar al Rusiei pentru 2022 aproape s-a evaporat după scăderea cu 83% a exporturilor de gaz, în luna august. Iar cele 16,5 miliarde de nmc (normal metru cub) de gaz exportate de Rusia către China anul trecut au reprezentat mai puțin de 10% din cele 170 miliarde nmc de gaze naturale trimise de Rusia către Europa. Ca urmare a renunțării la principalul său client, Europa, Rusia nu realizează exporturi de 136 miliarde nmc gaz, ceea ce a dus la un deficit bugetar lunar de 5,86 miliarde Euro.

Singura speranță de redresare ar fi intensificarea exporturilor de resurse energetice spre China: cele 50 miliarde nmc gaz, exportate prin preconizatul gazoduct ”Forța Siberiei 2”, ar mai echilibra cumva situația. Oricum, ar fi o soluție de ultimă speranță: Rusia vinde Chinei gazul cu un discount de 35% față de prețul pieței, iar China, care pe fondul reducerii activității economice nu are nevoie de acest gaz, îl reexportă, lichefiat… spre Europa. Scoțând un ban bun din pierderile înregistrate de Rusia.

Ce s-a ales din acest proiect, nu se știe: domnul Novak, la întoarcerea la Moscova, a refuzat să comenteze, mărginindu-se să arate că da, proiectul a fost discutat la Samarkand. Ceea ce se știe e că domnul Xi Jinping a refuzat să participe la dineul final al reuniunii și a plecat mai devreme, pretextând grija de COVID, care l-ar fi cuprins brusc. Ca urmare, președintele chinez nu apare în fotografia oficială a reuniunii, ceea ce este în sine grăitor. Comentariul domnului Putin a fost trist și spăsit: „China are îngrijorări cu privire la operațiunea din Ucraina”. Corect. Lumea întreagă ”are îngrijorări”!

Ilegitim, ilegal, imoral. La Samarkand, pe domnul Putin îl mai aștepta o surpriză: prezența președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Care nu a uitat că, în noaptea de 24 spre 25 august, o navă comercială rusească, ”Sparta-II”, a forțat discret Bosforul, readucând din Siria la Novorossisk un sistem antiaerian S-300VM. Domnul Erdogan a închis Bosforul pentru traficul militar încă de la începutul războiului din Ucraina: Convenția de la Montreux îi dă acest drept. Evident că Rusia, prin tranzitarea de încărcături militare spre zonele de conflict, a încălcat Regimul Strâmtorilor și suveranitatea Turciei. Iar de atunci președintele Erdogan are opinii ferme despre acțiunile Rusiei în Ucraina: „Turcia nu recunoaște anexarea Crimeii și a apreciat încă din prima zi că acest pas este ilegitim și ilegal. Aceasta este o poziție de principiu, care are nu numai fundamente juridice, ci și morale”.

Deci la Samarkand, imoralul, ilegalul și ilegitimul Vladimir Putin s-a găsit așezat la aceeași masă cu președintele Turciei. Pe care gazdele l-au plasat în capul mesei, pe un scaun mai înalt – așa cum a remarcat presa internațională. Organizația pentru Cooperare de la Shanghai are 6 membri: Rusia, China, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan. În principiu, președintele Turciei n-ar fi avut ce căuta la acea masă – cu atât mai puțin, în capul bucatelor. Dar limba oficială a gazdelor uzbece e … turki, kazahii sunt parte a familiei popoarelor turcice, ca și kirghizii. Deci președintele kazah nu a avut prea mari dificultăți să susțină participarea domnului Erdogan la summit.

Și astfel, domnul Vladimir Putin s-a trezit sub foc încrucișat, turco – chinez. Efectul a fost destul de spectaculos. În cuvântul său, președintele Rusiei a subliniat că „președintele Erdogan a propus mereu întâlniri cu Zelenski – deși nu a făcut acest lucru și de această dată, la întâlnirea aceasta de la Samarkand – și a adus o contribuție semnificativă la încercările de a pune capăt conflictului”. Un kaghebist să laude pe șeful unui Stat membru NATO? Un kaghebist… pacifist? Uite că am trăit s-o văd și pe asta.

Minge între patru. Și asta nu a fost tot. Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan sunt state anclavate: fără ieșire la mare. Turcia le oferă ieșire prin Mediterana, spre Europa – dar piața europeană este exigentă și intens concurențială. Înafara resurselor energetice și a metalelor, puține produse kazahe, uzbece, tadjice sau kârgâze și-ar găsi locul pe piețele europene. De aceea, aceste state sunt interesate de o ieșire spre Oceanul Indian, spre piețele Africii și Orientului Îndepărtat. Astfel încât la summit-ul de la Samarkand a fost invitat și prim-ministrul indian, Narendra Modi.

Deși India e dependentă de Rusia sub aspectul furnizării de tehnică militară, în ultima perioadă domnul Modi nu e foarte binedispus în ceea ce-l privește pe președintele Putin. Într-adevăr, în iulie a.c., Vladimir Putin a efectuat o vizită la Teheran, de unde a achiziționat drone utilizate ulterior împotriva Ucrainei. Iranul a acceptat să își asume această livrare de arme, deși tocmai negocia reluarea Acordului Nuclear cu Occidentul – fiindcă președintele rus le-a promis iranienilor relansarea proiectului INSTC.

INSTC e un proiect început cu mulți ani în urmă, care viza deschiderea unei rute de transport de la Oceanul Indian la Marea Baltică, ocolind Canalul Suez. Ruta ar fi pornit din portul indian Mumbai spre portul iranian Bandar Abbas și apoi, pe cale ferată, prin Iran, la Marea Caspică. Traversa această mare de la Sud la Nord și continua pe rețeaua feroviară rusă, până la Sankt Petersburg. Pentru India ar fi fost foarte avantajos: exporturile sale ar fi avut ajuns mai repede în Europa, cu costuri de transport cu 30% mai mici. Ar rezulta o economie de 2.500$ la fiecare container standard de 18 tone.

INSTC e un proiect ruso – iraniano – indian, India fiind Stat fondator. Și totuși, nu a fost invitată la relansarea proiectului, Rusia și Iranul făcând fără India principalii pași. Astfel, la 15 iunie, Rusia și Iranul au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a ușura tranzacțiile financiare și comerciale, care face referire la „accelerarea proiectului Rutei Nord-Sud” (INSTC – n.n.) prin construirea infrastructurii necesare: porturi, căi ferate, șosele. Iar la 8 iulie, președinții celor două Bănci Centrale au semnat alt Memorandum, privind „întărirea cooperării financiare și bancare dintre cele două state”.

Lăsat pe dinafară, prim-ministrul Modi și-a modificat poziția privind războiul din Ucraina. Dânsul a profitat de întâlnirea de la Samarkand pentru a expune public disensiunile sale cu Regimul Putin. „Epoca actuală nu este una a războiului și v-am vorbit la telefon despre asta”, i-a spus de la obraz lui Vladimir Putin, subliniind „importanța democrației, diplomației și a dialogului, în înaintarea pe calea păcii”. Nici de această dată președintele Rusiei, deja bine ”prelucrat”  de omologii chinez și turc, nu a avut replică.

După trei zile, și președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a cerut Rusiei, de la tribuna Adunării Generale ONU, încetarea imediată a focului în Ucraina. Desolidarizarea celorlalți membri BRICS îl lăsase în ofsaid.

Reuniunea de la Samarkand marchează un fel de Waterloo al politicii externe a Rusiei: pe fondul evoluției defavorabile a războiului din Ucraina, aliații din cadrul BRICS, ca și vecinii din cadrul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai se întorc împotriva politicii aventuriste a Kremlinului. Ceea ce se adaugă problemelor politice, economice și sociale din ce în ce mai mari cu care se confruntă Regimul Putin în plan intern.

 

Publicat in categoriile: Invitatii EVZ, Opinii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: