Odată cu trecerea timpului au fost impuse mai multe taxe ciudate. Acestea au început de la taxa pe barbă din Rusia, la cea pe urină din Roma antică. În 2021, pe site-ul Fiscului american a apărut un material despre taxarea persoanelor fizice.

Taxa impusă de fiscul american, IRS, spune că trebuie declarate și veniturile din activități ilegale. În acest sens, a fost oferit drept exemplu traficul de droguri „dacă provin din munca independentă”. De asemenea, „dacă furi proprietatea cuiva, trebuie să raportezi valoarea justă de piață a acesteia”, asta în cazul în care nu o returnezi proprietarului.

„Persoanele care sunt condamnate sau care se așteaptă să fie condamnate pentru delapidare vor raporta veniturile pentru a evita să fie urmărite penal pentru evaziune fiscală pe venituri”, a declarat Stephen Moskowitz, avocat din San Francisco. Astfel, dacă o persoană declară și plătește taxe pentru activitățile sale ilegale, atunci poate deduce și costul oricărei restituiri. Deoarece declarațiile fiscale sunt confidențiale, IRS nu poate oferi informațiile personale decât dacă organele de aplicare a legii au un caz și primesc o decizie judecătorească pentru acces la aceste informații.

O activitate riscantă cu venituri mici

Dacă arunci o privire mai amănunțită asupra profesiei de dealer de droguri și la veniturile pe care le face o persoană care activează în acest domeniu, realizezi că în realitate sumele sunt mici. Există un capitol interesant în cartea Freakonomics de Steven Levitt și Stephnen Dubner. S-a încercat să afle de ce dealerii de droguri trăiesc în casele părinților, dacă activitatea este profitabilă. Astfel, s-a observat că de fapt ei câștigau foarte puțin, echivalentul celor mai mici salarii din SUA, în condițiile în care este o activitate riscantă.

Motivul era de fapt că și în acest domeniu există aspirații. Cei care erau promovați nu mai trebuiau să se ocupe cu vânzarea directă, ci să aibă grijă de dealerii din subordine. Adică atunci venitul creștea mult mai mult. Cartea conține mai multe detalii despre aceste aspecte.

Taxa pe urina în Roma antică

În Roma antică, urina umană era o marfă valoroasă. Ea era folosită pentru bronzare, spălarea rufelor sau chiar periatul dinților. Persoanele cu spirit antreprenorial au început să o colecteze, în speranța de a face profit. Totuși, împărații Nero și Vespasian au observat acest lucru și au introdus o taxă pe achiziția de urină. Decizia împăraților a dus la o frază latină populară “pecunia non olet” sau „banii nu au miros”. Vorba vrea să sublinieze ideea că banii nu valorează mai mult sau mai puțin în funcție de locul de unde provin.

O altă taxă ciudată vine din Anglia. Bogații de acolo au avut mereu tendința de a-i vedea pe cei săraci drept ingrați urât mirositori. Asta ar putea avea de-a face cu taxa de 141 de ani pe săpun, care a intrat în vigoare în 1712. În urma acest taxe, cei săraci sau plătiți prost nu și-au mai putut permite săpun.

Taxa pe barbă în Rusia și Anglia

În încercarea de a occidentaliza societatea rusă, în 1698 țarul Petru cel Mare a pus o taxă pe ceea ce considera a fi de modă veche: barba. Astfel, bărbații care alegeau să-și păstreze barba, primeau un jeton ca dovadă a plății, pe care erau inscripționate cuvintele: Barba este o povară de prisos.

Regele Henry al VIII-lea a introdus o taxă similară în Anglia. Totuși, aici suma era în funcție de statutul bărbatului în societate. Prin urmare, părul facial a devenit rapid un simbol al statutului. Tot în Anglia, dacă erai un cavaler în epoca medievală era o onoare să fii chemat la război în serviciul regelui. Dacă nu voiai, puteai plăti ceea ce se numea „scutage”, cunoscută drept taxă de lașitate. Ceea ce a început în 1100 ca astfel de taxă, a evoluat ulterior într-un impozit pe pământul cavalerilor până la finalul secolului XIII. S-a transformat apoi într-o amendă uriașă până a devenit redundantă în secolul XIV.

Anglia se numără printre țările care a impus cele mai ciudate taxe din întreaga lume. Astfel, poate că nu poți pune un preț pe stil, dar în 1784, Guvernul englez a încercat o taxă pe pălăriile bărbaților. Taxa percepută depindea de valoarea accesoriului.

Chinezii imigranți în Canada

Între 1885 – 1923, Canada a impus o taxă tuturor imigranților care veneau din China. Ea a fost aprobată pentru a descuraja imigranții din orientul îndepărtat. Într-o perioadă în care niciun alt grup etnic nu plătea nimic „Taxa de cap chinez” le cerea coloniștilor să dea 50 dolari. Totuși, aceasta a urcat până la 500 dolari în 1903. După ce se stabileau acolo, era posibil să câștige chiar și un dolar pe zi.

Pentru o scurtă perioadă, în secolul XIX, femeile de castă interioară din statul Travancore (Kerala de azi) au fost obligate să plătească pentru a-și acoperi sânii în public. Există și o legendă care spune o femeie pe nume Nangeli a refuzat să se conformeze. Astfel, ea a decis să își taie sânii. Ea a murit din cauza rănilor, dar taxa a fost eliminată.

Taxă pe grăsime în Egiptul antic

În Egiptul antic, uleiul de gătit era impozitate. Aceasta este una dintre cele mai vechi taxe cunoscute. Oamenii nu aveau voie să refolosească, astfel încât nu aveau de ales decât să cumpere, deoarece era vândut doar de către faraon. Cei care colectau taxele și scribii vizitau casele oamenilor pentru a se asigura că nu refoloseau grăsimea sau foloseau alternative mai ieftine a uleiului de gătit, potrivit Hotnews.