Cel puțin o persoană a murit, iar alte zece au fost rănite după atac rus asupra Ucrainei
- Raluca Dan
- 7 martie 2026, 08:15
Atac rusesc în Harkov. Sursa foto: Captură video XCel puțin o persoană a murit, iar alte zece au fost rănite după atac rus asupra unui bloc de locuințe din Harkov, în estul Ucrainei, potrivit AFP. „Alte zece persoane au fost rănite, printre care doi băieţi în vârstă de 6 şi 11 ani şi o fată de 17 ani”, a scris şeful administraţiei militare regionale din Harkov, Oleg Sinegoubov, pe Telegram.
Atacul a provocat moartea unei persoane și rănirea altor zece
Potrivit lui Sinegoubov, în urma atacului, o parte dintr-un imobil rezidențial de cinci etaje din cartierul Kivski din Harkov a fost distrusă.
„În urma atacului inamic, o parte dintr-un imobil rezidenţial de cinci etaje situat în cartierul Kivski din Harkov a fost practic distrusă. O casă situată în apropiere a fost, de asemenea, avariată. Se înregistrează un mort. Alte zece persoane au fost rănite, printre care doi băieţi în vârstă de 6 şi 11 ani şi o fată de 17 ani”, a anunțat acesta.
Sinegoubov a afirmat că aproximativ zece persoane, printre care și un copil, ar putea fi încă sub dărâmături, iar operațiunile de salvare continuă pentru a încerca eliberarea lor.
O alertă aeriană a fost declanșată în toată Ucraina în timpul nopții
Mai mult, în Chuguiv, în regiunea Harkov, primarul Galina Minaeva a scris pe Telegram că două persoane au fost rănite după un „atac cu drone inamice” asupra unei case din centrul orașului. În Zaporijjie, în sudul Ucrainei, un copil a fost rănit într-un atac rus, a anunțat pe Telegram șeful administrației regionale, Ivan Fedorov.
❗ The moment a UAV arrives on the outskirts of Kharkov. pic.twitter.com/E7EdUazhS7
— MD (@distant_earth83) March 6, 2026
În timpul nopții, în toată Ucraina a fost declanșată o alertă aeriană din cauza raidurilor rusești.
Infrastructura civilă ucraineană, vizată de Rusia
Rusia lovește în mod regulat infrastructura civilă ucraineană, inclusiv clădiri rezidențiale și infrastructura energetică, potrivit kyivindependent.com.
Moscova a lansat un atac masiv în timpul nopții împotriva Ucrainei pe 26 februarie, rănind cel puțin 28 de persoane, au raportat autoritățile locale. În primele ore ale zilei de 22 februarie, un bărbat a fost ucis după ce Rusia a lansat un atac combinat la scară largă cu rachete și drone asupra Ucrainei.