Cel puțin 147 de morți în atacul de la Universitatea Garissa, asediul încheiat

Cel puțin 147 de morți în atacul de la Universitatea Garissa, asediul încheiat

Cel puțin 147 de persoane, în majoritate studenți, au fost ucise joi în atacul armat împotriva Universității kenyene din Garissa (est) comis de islamiști somalezi shebab, potrivit unui nou bilanț comunicat de Centrul național pentru gestionarea catastrofelor (NDOC), citat de AFP.

Operațiunea desfășurată de forțele kenyene de securitate pentru a relua controlul asupra universității, luată cu asalt în zorii zilei, "s-a încheiat, iar cei patru teroriști au fost omorâți", a adăugat NDOC, după 16 ore de la lansarea atacului în această localitate situată la 150 de kilometri de frontiera cu Somalia. Un bilanț precedent anunțase aproximativ 70 de morți.

"Moartea a 147 de persoane a fost confirmată", a continuat NDOC pe contul său de Twitter.

În plus, cel puțin 79 de persoane au fost rănite, a anunțat Ministerul de Interne care a confirmat, de asemenea, pe contul său de Twitter că "asediul s-a încheiat" la Garissa. Potrivit ministerului, "587 de persoane au fost evacuate" de la universitate.

El nu a precizat dacă acești 500 de studenți figurau printre ostaticii luați de islamiștii shebab sau este vorba despre studenți care s-au ascuns în timpul atacului.

Joi dimineață, în jurul orelor 05.30 (02.30 GMT), un comando islamist a împușcat doi paznici la intrarea în universitate, apoi a deschis focul la întâmplare în interiorul campusului, după care a pătruns în reședința universitară unde locuiau mai multe sute de studenți.

Un purtător de cuvânt la islamiștilor shebab, șeic Ali Mohamud Rage, contactat de AFP, a revendicat atacul în cursul zilei, dând asigurări că membrii comandoului i-au eliberat pe musulmani și i-au reținut ostatici pe ceilalți studenți.

Ne puteți urmări și pe Google News