Cazul Brexit e de manual. În ciuda faptului că britanicii s-au exprimat prin referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană, parlamentarii blochează în continuare decizia. Nici în Franța situația nu e mult diferită. „Corectivele” progresiste menite să asigure drepturile minorităților au devenit mult mai puternice decât exprimarea voinței populare.

Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o societate pentru a putea să se laude că e democratică?

Iată ce scrie Christian Vannest, fost parlamentar al unui partid de centru dreapta dispărut- Union pour un Mouvement Populaire, pe site-ul de dreapta bvoltaire.fr: „Pentru a putea fi numite așa (democratice n.r.), instituțiile ar trebui, desigur, să se conformeze unui model care să respecte mai multe principii. Prima condiție este pluralismul, adică existența unei opoziții care să aibă mijloacele de a se exprima asupra tuturor subiectelor. În al doilea rând, ar trebui să existe o separare a puterilor. În al treilea rând, ar trebui să existe echilibru și transparență în dezbaterile care constituie corpul vieții unei democrații”.

Îndeplinește Franța aceste criterii?

Christian Vannest spune că nu și aduce argumente. Dacă e să ținem seama de ele, Franța lui Macron seamănă mai degrabă cu Rusia lui Putin, nicidecum cu o țară liberă. „Nici măcar generalul de Gaulle nu s-a bucurat de sprijinul aproape unanim al marilor instituții mass-media, așa cum se bucură actualul locatar de la Elysee (Macron n,r.). (…) În zilele noastre, ar fi dificil să găsești în marile trusturi mass-media subiecte supăratoare pentru putere, precum afacerea Alstom, sau vreo critică a manipulărilor și incoerențelor executivului. Cum să nu tresari văzând că „Președintele nostru spune” deputaților săi „că trebuie să privim problema imigrației în față și îl anunță pe șeful guvernului italian că va sprijini schimbarea țării sale în problema migrației, implicând Franța în distribuirea migranților care debarcă în țara vecină? De fapt, vizita sa rapidă la Roma, după schimbarea majorității și plecarea lui Salvini, a salutat victoria taberei sale, cea a „Europei deschise”, adică a imigrației pe care o dorește grupul globalist de presiune, în care „președintele” (Macron n.r.) este numai instrumentul local

Cât privește Justiția, Christian Vannest lasă să se înțeleagă că ea și-a abandonat misiunea și a devenit un instrument al puterii, „Zi de zi, descoperim inegalitatea sancțiunilor în funcție de culoarea ideologică a litigiilor: identitarii (mișcarea naționalistă Generation Identitaire) sunt condamnați la pedepse grele pentru că s-au manifestat fără violență în Alpi împotriva imigrației sălbatice, în timp ce procesul la Black Bloc (anarhistă n.r.) din 30 mai 2018 s-a încheiat într-o mascaradă”.

Oricine pune întrebări sau face acuzații legate de aceste manevre este automat acuzat de colportarea unor „teorii ale conspirației”, adică i se pune eticheta de paranoic. Christian Vannest suține însă că „o suspiciune bazată pe un grup de indicii nu aparține „conspirației”. Când folosim acest cuvânt, folosim un limbaj tipic orwellian, care vizează descalificarea oricărei opoziții. Periodic sunt descoperite grupuri de extremă dreaptă, care sunt urmărite (penal n.r.) înainte de a întreprinde orice acțiune. Pe de altă parte, manifestările (violente n.r.) ale activiștilor Black Bloc (anarhiști n.r.), nu sunt anticipate, chiar dacă le anunță. (…)

Ideea că Black Bloc este folosit ca o manipulare pentru a stigmatiza vestele galbene este o suspiciune rezonabilă, nu o conspirație”.

Te-ar putea interesa și: