Filmul plecării lui Cătălin Cherecheș din țară, înainte de condamnarea la închisoare

Filmul plecării lui Cătălin Cherecheș din țară, înainte de condamnarea la închisoareCătălin Cherecheș. Sursa Foto: Arhiva EVZ

După ce s-a descoperit că edilul Cătălin Cherecheș ar fi părăsit România cu un taxi prin Satu Mare, chiar înainte de condamnare, apar noi scenarii despre fuga acestuia și despre cum s-a petrecut totul.

În urma analizei înregistrărilor provenite de la camerele video instalate în Primăria Baia Mare, Cătălin Cherecheș ar fi părăsit clădirea instituției în dimineața zilei de vineri, 24 noiembrie 2023, după ora trei dimineața.

Potrivit surselor, filmarea, inițial prezentată ca fiind în timp real și mai târziu suspectată că ar fi fost o manevră pentru a-i facilita fuga, ar fi fost realizată cu doar câteva momente înainte de plecare.

Cătălin Cherecheș era însoțit de una dintre secretarele sale

În timpul evacuării din Primărie, Cătălin Cherecheș era însoțit de una dintre secretarele sale.

Ulterior, edilul din Baia Mare ar fi ales să se întoarcă acasă folosind mașina Primăriei. Asta în timp ce secretara sa s-a întors la instituție, posibil pentru a recupera un obiect uitat.

După aceste scene, primarul ar fi părăsit orașul cu un taxi, călătorind către Satu Mare. Acolo, Cherecheș a închiriat un alt taxi, cu care a părăsit țara în jurul orei șapte dimineața, folosind Punctul de Trecere al Frontierei Petea din județul Satu Mare, potrivit surselor 2mnews.ro.

Edilul ar semăna extrem de bine cu vărul său, de documentele căruia s-a folosit

După ce a ajuns în vamă, a prezentat cartea de identitate a vărului său din Germania. Acesta din urmă. conform unor persoane implicate în anchetă, prezintă asemănări notabile cu edilul.

De asemenea, mama lui Cătălin Cherecheș, medicul-pensionar Viorica Cherecheș (fost deputat), a părăsit țara cu câteva zile înaintea condamnării acestuia.

Cătălin Cherecheș

Cătălin Cherecheș, dat în urmărire națională de Poliția Română. Sursa foto: politiaromana.ro

Cătălin Cherecheș și-a lăsat toate telefoanele în Baia Mare

În urma verificărilor, polițiștii au găsit la domiciliul mamei lui Cătălin Cherecheș telefoanele acestuia. Acest fapt înseamnă că ele nu pot fi detectate.

Judecarea contestației primarului împotriva condamnării inițiale a avut loc în cadrul Curții de Apel din Cluj.

În compunerea completului de judecată se regăsea judecătoarea Georgiana Hîngan Fărcaș. Pe aceasta, socrii lui Cătălin Cherecheș au încercat să o mituiască prin intermediul mamei sale, Rodica Hîngan Fărcaș.

Pe lângă condamnarea de cinci ani, instanța a decis și menținerea sechestrului asigurător asupra unui autoturism de marcă Porsche Cayenne, unui teren intravilan cu o suprafață de 74 mp și a unui teren intravilan cu o cotă de 9/788 parte aferent parcării, până la suma totală de 65.000 lei și 5.000 euro, cu privire la care s-a hotărât confiscarea specială.