Cât de mare și frumos este fiul lui Ștefan Bănică Junior și al Laviniei Pîrva. A împlinit vârsta de patru ani

Cât de mare și frumos este fiul lui Ștefan Bănică Junior și al Laviniei Pîrva. A împlinit vârsta de patru aniȘtefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva; Sursa foto: Instagram

Ștefan Bănică Jr și Lavinia Pîrva formează un cuplu de mai mulți ani de zile. Cei doi au împreună un băiat pe care l-au ținut departe de lumina reflectoarelor. Copilul a împlinit recent vârsta de patru ani, iar internauții au avut ocazia să vadă cât de mult a crescut fiul artistului.

Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva sunt împreună de mai mulți ani, iar de când au devenit părinți formează unul dintre cele mai apreciate cupluri. Cei doi au împreună un băiat, pe Alexandru, care a împlinit recent vârsta de patru ani. Artistul a decis să își țină fiul cel mci departe de lumina reflectoarelor de-a lungul timpului. Părinții i-au organizat o petrecere la care au participat o mulțime de copii.

Fiul lui Ștefan Bănică a împlinit vârsta de patru ani în weekend. La petrecerea de ziua de naștere au venit pe lângă foarte mulți copii, și persoane deghizate în diferite personaje din desenele animate. Unul dintre invitații de seamă a fost Emilia Popescu, actrița care este prietenă de o lungă perioadă de timp cu Ștefan Bănică. Lavinia Pîrva a imortilizat momentele importante de la petrecere și a postat imaginile pe rețețele sociale.

Cum arată fiul lui Ștefan Bănică Jr și al Laviniei Pîrva

„A fost o zi extrem de importantă pentru familia mea. Astăzi, s-au împlinit 4 ani de când Alexandru a venit pe lume. Se împlinesc patru ani de când minunea asta mă uimește zilnic și îmi umple sufletul de bucurie. Sunt fericită căci, astăzi (n.r. sâmbătă), Alexandru a avut parte de o petrecere plină de culoare, iubire și entuziasm într-un loc aparte”, a spus Lavinia Pîrva.

Soția lui Ștefan Bănică le-a mulțumit tuturor celor care au fost responsabili cu disctracția celor mici. Lavinia Pîrva este sigură că fiul ei nu o să uite niciodată această petrecere. „Un loc care ne-a oferit tot ce se poate pentru a ne simți perfect. O echipă de profesioniști, care a reușit să împlinească atât dorințele celor mari, cât și celor mici, la cel mai înalt nivel. A fost o petrecere absolut superbă, pe care probabil puiul nostru nu o să o uite. La mulți ani, minune!”, a scris Lavinia Pîrva pe Instagram, la câteva ore după terminarea petrecerii.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Lavinia Pirva (@laviniapirvaofficial)