Lavinia Pîrva, dezvăluiri din viața personală. A fost ținta multor comentarii răutăcioase: Am avut senzaţia la un moment dat că sunt doborâtă

Lavinia Pîrva, dezvăluiri din viața personală. A fost ținta multor comentarii răutăcioase: Am avut senzaţia la un moment dat că sunt doborâtă

Lavinia Pîrva a fost criticată la dur la începutul relației cu Ștefan Bănică jr și recunoaște că a fost extrem de afectată de comentariile răutăcioase. Mulți au acuzat-o că i-a stricat căsnicia artistului.

Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică jr. a fost de-a lungul timpului ținta multor comentarii răutăcioase. A fost criticată dur la începutul relației cu artistul, iar mulți au acuzat-o că i-a stricat căsnicia cu Andrea Marin.

A devenit mai puternică

Lavinia Pîrva spune că toate acestea au ajutat-o să fie mai puternică și să se maturizeze. „Am avut senzaţia la un moment dat că sunt doborâtă. Dar din tot ce e mai puţin plăcut în viaţă poţi învăţa lucruri, dacă vrei cu adevărat şi dacă îţi pasă să înveţi ceva de la viaţă. De altfel, eu în clipa aceasta nu mai am absolut nici cea mai mică problemă cu cei care mă critică, nu mă plac sau mă judecă. Fiecare e liber să facă ce simte şi consider că lucrurile acestea le faci doar în momentul în care mai ai multe de învăţat.

Şi eu am judecat şi am criticat, şi eu am fost uneori rea, însă acum îmi dau seama, nemaiavând aceste sentimente, că am învăţat multe şi am evoluat. Ceea ce le doresc tuturor”, a spus Lavinia Pîrva, pentru viva.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Relația solidă

Lavinia Pîrva spune că relația cu soțul ei este una solidă, deși au existat tot felul de zvonuri cu privire la un divorț iminent. Cei doi sunt împreună din 2013 și au un băiat.

„Relaţia noastră este construită pe încredere şi libertate. Eu merg pe premisa că nimeni nu poate pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu deţine pe nimeni. Aşa că ne iubim necondiţionat“, a spus Lavinia Pîrva.

Artista a mărturisit și că nu este geloasă pe admiratoarele soțului ei. „Eu sunt un om pașnic care își vede de casa lui, de familia lui, de cariera lui. Eu mă bucur foarte tare că el (n.r. Ştefan Bănică jr.) are zeci de mii de fane. Nu mă uit în telefonul lui. De ce aș face asta? Relația noastră se bazează pe încredere, libertate și pe multă iubire“, a mai spus Lavinia Pîrva.